A fost dezvăluit cum arată portretul Regelui Charles al -III-lea de pe monezile cu efigia sa. Acestea for fi puse în circulație începând cu luna decembrie a acestui an. Portretul monarhului a fost dezvăluit de către monetăria britanică Royal Mint.

Acest portret va apărea pe două monede dintr-o serie specială menită să celebreze viața Reginei Elisabeta  a II-a a Marii Britanii, care a încetat din viață pe data de 8 septembrie a acestui an. Una dintre monede va fi cea de 5 lire sterline, iar cealaltă va fi cea de 50 de pence. Acestea vor intra în circulație „în următoarele luni”, cel mai probabil în jurul lunii decembrie, a declarat Royal Mint într-un comunicat de presă.

Portretul a fost conceput pornind de la o fotografie

Portretul care se va vedea pe moneda cu efigia Regelui Charles al III-lea, realizat de către sculptorul Martin Jennings, a fost făcut pornind de la o fotografie și aprobat de către rege.

„Este cea mai mică lucrare pe care am creat-o vreodată”, a spus sculptorul Martin Jennings, care s-a arătat emoționat „de faptul că va fi văzută şi ţinută de atât de mulţi oameni”.

„Potrivit tradiţiei, regele priveşte în stânga, în direcţia opusă reginei Elisabeta” în portretul ce apare pe monedele aflate în circulație la acest moment, a mai declarat Royal Mint.

Monedele cu efigia noului monarh vor purta inscripția în latină „CHARLES III. D. G. REX. F. D. 5 lbs. 2022”, sau „Regele Charles III, prin harul lui Dumnezeu, apărător al credinţei” – unul dintre titlurile de suveran.

Monedele cu chipul Reginei Elisabeta a II-a vor rămâne legale și în circulație

Reversul monedei comemorative de 5 lire va avea două portrete ale Reginei Elisabeta a II-a, realizate de artistul John Bergdahl în colaborare cu Royal Mint.

„Toate monedele britanice care poartă chipul reginei Elisabeta vor rămâne legale şi în circulaţie. Este obişnuit din punct de vedere istoric să existe în circulaţie monede după imaginea diferiţilor monarhi în acelaşi timp” precizează Royal Mint.