Președintele Klaus Iohannis a explicat că au fost stabilite mecanismele de stocare și aprovizionare a vaccinului dar și planul de actiune, cu etape clare. Această strategie va fi discutată și aprobată în prima  sedință a CSAT.

„Strategia de vaccinare anti-COVID va fi supusă aprobării în şedinţa CSAT pe care o voi convoca în perioada imediat următoare”, a spus el.

“Este o problemă de securitate naționala, pe care o abordăm cu maximă responsabilitate pentru a garanta siguranța cetățenilor”, a avertizat șeful statului.

Președintele a explicat că mai întâi va fi vaccinat personal medical iar apoi populația vulnerabilă.

„Conform strategiei, din grupurile prioritare pentru vaccinare fac parte personalul din domeniul sănătății, tot personalul din domeniul sănătății, ca și cel din centre medico-sociale, populația cu risc ridicat de evoluție severă în cazul infecției, și personalul din domenii cheie, esențiale bunei funcționări a societății”, a spus președintele Klaus Iohannis.

“Vaccinurile sunt sigure, sunt eficiente și reprezintă singura strategie fiabilă de a pune capăt acestei pandemii”, a punctat Iohannis.

El a explicat că vaccinarea se va realiza la locul de munca pentru personalul din domeniul sănătății și prin centrele de vaccinare, fixe si mobile, medicii de familie si centre drive-throught pentru celelalte categorii de populatie.

MAPN se va ocupa de asta

“Strategia de distribuție va ține cont de condițiile de stocare pentru fiecare tip de vaccin în parte, iar MAPN se va ocupa de asta printr-un depozit central și 6 regionale”, a explicat Klaus Iohannis.

„Autoritățile s-au mobilizat foarte bine și, la ora actuală, avem o strategie de vaccinare anti-Covid care va fi aprobată în zilele următoare și avem organizată o structură clară, Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2. De asemenea, au fost stabilite toate mecanismele de aprovizionare, stocare și implicare a resurselor umane de la diferite niveluri, precum și planul de acțiune cu etape clare. Strategia de vaccinare anti-Covid va fi supusă aprobării în ședința CSAT pe care o voi convoca în perioada imediat următoare. Vreau să subliniez că cele trei ministere au colaborat foarte bine pentru stabilirea responsabilităților și a căilor de acțiune pentru pregătirea corespunzătoare a procedurilor și asigurarea disponibilității personalului medical”, a adăugat președintele Iohannis.

Declarațiile lui Iohannis vin pe fondul unei şedinţe avute cu ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, pe tema campaniei de vaccinare anti-COVID-19, considerată o problemă de securitate naţională.