Explodează prețurile! Se fac stocuri masive la aceste produse. Criza Covid-19 are efecte majore la nivel mondial. Potrivit analiștilor economici, se estimează noi creșteri de prețuri. În aceste condiții, un număr imopresionant de state au început să-și facă stocuri de alimente.

Cumpărătorii de produse agricole din Cairo şi până în Islamabad au intrat într-o febră a cumpărăturilor după ce pandemia de Covid-19 a perturbat lanţurile de aprovizionare, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Iordania şi-a constituit rezerve record de grâu în timp ce Egiptul, cel mai mare cumpărător mondial de grâu, a luat o măsură neobişnuită de a cumpăra grâu de pe pieţele internaţionale tocmai în timpul în mijlocul recoltatului producţiei interne. La rândul său Taiwanul a anunţat că îşi va majora rezervele strategice de alimente, iar China a început să cumpere nutreţ pentru a-şi hrăni efectivele în creştere de porci.

„Covid-19 i-a forţat pe consumatori să treacă de la o abordare a stocurilor de tip „just-in-time” la una mai conservatoare care a fost etichetată drept „just-in-case”. Rezultatul, consumatorii şi-au făcut stocuri mai mari ca măsură de prevenţie împotriva viitoarelor întreruperi”, a declarat analistul Bank of America Corp., Francsico Blanch.

Mai mulţi factori stimulează o creştere a preţurilor la porumb, grâu şi soia boabe, precum inundaţiile din China şi achiziţiile crescute ale Beijingului de produse agricole pentru a-şi respecta angajamentele asumate în prima fază a acordului comercial convenit cu SUA.

Chiar dacă câteva ţări încearcă să îşi majoreze rezervele strategice, precum Egiptul şi Pakistanul, altele au decis să îşi urgenteze achiziţiile de produse alimentare din alte motive precum accesul la valută, amploarea livrărilor interne şi necesitatea de a ţine preţurile de pe piaţa internă sub control, a declarat economistul şef al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Abdolreza Abbassian.

„Multe ţări ar putea cumpăra acum dar ar putea să îşi reducă achiziţiile la începutul anului următor pentru că nu vor mai avea nevoie. Mă aştept ca acest lucru să se întâmple, în special având în vedere condiţiile care nu sunt grozave pentru grâul de iarnă şi faptul că dacă mai aştepţi preţurile ar putea continua să crească”, a spus Abbassian.

Preţurile la produsele agricole sunt în creştere pe măsură ce ţările îşi majorează achiziţiile, la care se adaugă cererea crescută venită din China şi seceta din regiunea Mării Negre. În aceste condiţii, indicele Bloomberg Agriculture Subindex, care urmăreşte evoluţia contractelor futures la o serie de produse agricole importante, a crescut cu 20% începând din luna iunie.

„Cu siguranţă, China va continua să susţină preţurile la materii prime dacă va face astfel de achiziţii importante”, susţine analistul Commerzbank AG, Daniel Briesemann.