Şcoala 133 din Bucureşti va fi închisă! Nereguli grave reclamate de părinţi şi elevi

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti au decis, marţi, închiderea Şcolii nr. 133 pentru trei zile, potrivit unei informări a Ministerului Sănătăţii. Între timp, Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI) consideră că autorităţile trebuie să ia măsuri, atât împotriva conducerii Şcolii numărul 133 din Bucureşti, acolo unde 18 elevi au ajuns la spital în urma unei acţiuni de dezinfecţie din cauza gripei, dar şi împotriva echipei de igienizare. AEBI susţine că elevii s-au aflat în risc încă de la intrarea în unitatea de învăţământ.

„Urmare a primelor verificări, inspectorii DSPMB au luat ca primă măsură închiderea operativă a unităţii de învăţământ pe o durată de 72 de ore. Controlul DSPMB continuă, un raport va fi prezentat ministrului Sănătăţii”, se arată în informarea MS. Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru, a declarat pentru Agerpres că starea celor 16 elevi care au venit la unitatea medicală este bună. Şi ceilalţi doi copii de la Spitalul ”Marie Curie” sunt în stare bună, a afirmat managerul de la „Marie Curie”, Daniel Buzatu.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 au precizat că la Şcoala 133 s-a făcut o dezinfecţie din cauza gripei, la solicitarea conducerii unităţii şcolare, de către o firmă autorizată. Ei susţin că procedura a fost respectată, iar elevii care au învăţat în tura de dimineaţă nu au avut probleme. Primăria Sectorului 4 a transmis că, marţi, în jurul orei 14.00, la Şcoala Gimnazială nr. 133 a fost semnalată o posibilă intoxicaţie a mai multor copii. Conform sursei citate, 23 de elevi au acuzat o stare de rău, usturimi ale mucoasei nazale şi usturimi ale ochilor şi gâtului, astfel că acolo au ajuns ambulanţe şi mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Autorităţile locale susţin că dezinfecţia a avut loc luni seară, la solicitarea unităţii de învăţământ, fiind o acţiune care se face în contextul apariţiei de cazuri de gripă şi fiind făcută de o firmă autorizată. Conform acestora, marţi dimineaţa s-a făcut curăţenie, iar elevii din tura de dimineaţă nu au reclamat probleme. Ulterior, mai mulţi elevi din tura de după-amiază au acuzat simptome precum usturimi în gât şi dureri de cap, iar conducerea şcolii a anunţat autorităţile.

Elevii şi părinţii reclamă nereguli grave

Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că împreună cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi Bucureşti (FNAP Bucureşti)  solicită de urgenţă să se ia măsuri în cazul şcolii nr.133 din Sectorul 4 al Capitalei.

“Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov şi FNAP Bucureşti solicită de urgenţă Ministerului Educaţiei cât şi Ministerului Sănătăţii să ia măsuri în ceea ce priveşte cazul petrecut astăzi la şcoala nr. 133 din Capitală, unde mai mulţi elevi au fost transportaţi la spital din cauza unei igienizări efectuate luni, 20 ianuarie. Considerăm că autorităţile trebuie să întreprindă măsuri atât împotriva conducerii şcolii, cât şi împotriva echipei de igienizare, deoarece elevii s-au aflat în risc încă de la intrarea în unitatea de învăţământ”, se arată în comunicat.

AEBI precizează că este inadmisibil ca aceste cazuri să existe în şcoli şi că elevii trebuie să fie în siguranţă pe tot parcursul educaţional, iar instituţiile statului trebuie să vegheze la siguranţa lor. “Considerăm că această greşeală este una ce trebuie imediat sancţionată, deoarece sănătatea elevilor nu trebuie în nici un caz pusă în pericol de către nici un factor în timpul procesului educaţional, cu atât mai mult când vina aparţine chiar Direcţiei de Sănătate Publică şi conducerii şcolii”, a declarat Nicolae-Alexandru Rădulescu, preşedinte AEBI.

La rândul său, preşedintele FNAP Bucureşti crede că Direcţia de Sănătate Publică trebuie să verifice cu mai multă atenţie firmele care prestează servicii de dezinsecţie şi dezinfecţie în unităţi de învăţământ. “Direcţia de Sănătate Publică să verifice cu mai multă atenţie firmele care prestează servicii de dezinsecţie şi dezinfecţie în incinta unităţilor de învăţământ, pentru că, după cum se observă, viaţa copiiilor noştri este pusă în pericol. Mai ales în condiţiile în care există şi iminenţa unei epidemii de gripă, iar aceste servicii sunt imperios necesare”,  a declarat Eugen Ilea, preşedinte FNAP Bucureşti.