Schimbare majoră la pensii! Ce se întâmplă cu taloanele de pensii? Anunțul momentului pentru milioane de pensionari

Schimbare majoră la pensii! Ce se întâmplă cu taloanele de pensii? Anunțul momentului pentru milioane de pensionari
Publicat de Valentina Drăgoi la 17 septembrie 2021, 07:00

Vestea momentului pentru toți pensionarii din România. Violeta Alexandru, fostul ministru al Muncii a anunțat chiar acum schimbări la Casele de Pensii. Toți românii trebuie să știe ce se va întâmpla în următoarea perioadă.

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Violeta Alexandru anunță că lucrurile se mișcă așa cum și-au dorit. Fostul ministru al Muncii anunță că în curând Parlamentul va adopta proiectul prin care pensionarii care primesc pensia pe card vor putea opta pentru primirea talonului mov în format electronic.

Mai exact, pensionarii nu vor mai nevoiți să stea acasă pentru a aștepta talonul de pensie.

„Am trecut și de Comisia de Muncă din Camera Deputaților. Îmi e drag să văd lucrurile mișcându-se. Mai este puțin și se adoptă în Parlament proiectul prin care pensionarii care primesc pensia pe card vor putea opta pentru primirea talonului mov în format electronic. Nu mai trebuie să le facă poștașul program de stat în casă pentru primirea talonului”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

Totodată, aceasta a mai subliniat faptul că, treptat lucrurile se schimbă, iar reformele mari care urmează să fie făcute în următoarea perioadă sunt lucruri concrete pentru toți românii.

Violeta Alexandru anunță marile reforme 

Fostul ministru a mai adăugat că în cursul zilei de miercuri a primit și Raport de adoptare la Comisia de muncă, urmând ca votul final să fie dat în plenul Camerei Deputaților. Violeta Alexandru susține că PSD ar fi amânat acest lucru, inventând tot felul de motive.

Ea a lansat și un atac dur la adresa social democraților, precizând că aceștia nu sunt ”în stare să își facă propriile proiecte, dar le-ar bloca pe ale altora”.

„Mai puțini bani publici în contractul dintre Ministerul Muncii/prin Casa Națională de Pensii Publice și Poșta Română. Se pot face alte lucruri cu acești bani mai ales că sunt pensionari care știu să folosească tehnologia. Uite așa, cu pași mici, schimbăm lucrurile. Marile reforme înseamnă lucruri concrete pentru oameni.

Astăzi am primit Raport de adoptare la Comisia de muncă (comisia sesizată în fond). Urmează votul final în plenul Camerei Deputaților. L-am susținut în comisiile prin care a trecut.

PSD l-ar fi amânat. Inventase tot felul de motive, gen că în proiect ar fi bine să se introducă și alte obiective de digitalizare. Urma să stăm pe loc până rezolvam toate problemele de digitalizare ale României prin acest proiect care, de fapt, țintește rezolvarea unei probleme ce poate fi rezolvată simplu și eficient. Ei nu sunt în stare să își facă propriile proiecte dar le-ar bloca pe ale altora. Ce ușor e de dat din gură. Mai greu e cu munca efectivă. Treaba lor, noi ne vedem de lucruri concrete pentru oameni”, a mai scris Violeta Alexandru.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.