Nicuşor Dan precizează că salariile consiliilor de administraţie ale companiilor municipale înfiinţate de Primăria Capitalei cumulează peste 10 milioane de lei lunar.

Un deputat acuză

“Gabriela Firea propune în şedinţa Consiliului General de azi începerea fuziunilor între mai multe dintre companiile pe care le-a înfiinţat. (…) Operaţiunea are două scopuri. 1. Să amestece raportarea financiară şi operaţională între companii, pentru a ascunde pierderile şi activitatea dezastruoasă a fiecăreia. 2. Să preia oamenii cu funcţii de conducere din companiile fără activitate relevantă, care ar trebui desfiinţate, şi să le dea aceleaşi salarii în alte companii. Companiile municipale înfiinţate de Gabriela Firea au produs o pagubă uriaşă bugetului local. Exemplificăm azi cu salariile consiliilor de administraţie, care cumulează peste 10 milioane de lei pe lună”, arată deputatul de Bucureşti, într-un comunicat.

Managementul Transporturilor, campion absolut

Conform unui tabel transmis de către acesta, suma cea mai mare destinată salariilor are reveni Consiliului de Administraţie al Companiei Municipale Managementul Transporturilor (1,4 milioane de lei), urmată de Compania Parking (688.000 de lei), Compania Parcuri şi Grădini (649.900 lei) şi Compania Pază şi Securitate (646.000 lei). Pe ultimul loc s-ar afla Compania Protecţie Civilă şi Voluntariat, cu salarii lunare pentru Consiliul de Administraţie în valoare totală de 383.760 lei.

Cine fuzionează cu cine

Opt companii municipale ar urma să fuzioneze, prin absorbţie, cu alte cinci societăţi comerciale ale PMB, conform unor proiecte de hotărâre care vor fi dezbătute, vineri, de către Consiliul General al Capitalei. Astfel, vor fi demarate procedurile necesare în vederea următoarelor fuziuni:

* Compania Municipală Managementul Traficului va absorbi Compania Municipală Managementul Transportului şi Compania Municipală Tehnologia Informaţiei;

* Compania Municipală Medicală va absorbi Compania Municipală Protecţie Civilă şi Voluntariat şi Compania Municipală Pază şi Securitate;

* Compania Municipală Parcuri şi Grădini Bucureşti va absorbi Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde;

* Trustul de Clădiri Metropolitane va absorbi Compania Municipală Consolidări;

* Compania Municipală Publicitate şi Afişaj va absorbi Compania Municipală Turistică şi Compania Municipală Agrement.