Profesorii vor efectua triajul observaţional al preşcolarilor/elevilor pe tot parcursul activităţilor şcolare, iar în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare, prevede ordinul comun al ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii referitor la revenirea copiilor în şcoli în semestrul al II-lea.

Documentul precizează că în cazul în care există un consimţământ informat şi semnat al părintelui/tutorelui legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceştia vor putea fi testaţi, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale.

“Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimţământul personal. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical şcolar de la nivelul unităţii de învăţământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maxim 24 ore. Dacă părintele/tutorele legal nu îşi exprimă acordul pentru testare, în cazul existenţei unor simptome specifice, ca şi în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea şcolară, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii paşilor următori”, prevede ordinul.

Potrivit sursei citate, se recomandă testarea cu teste antigen rapide cadrelor didactice şi altor angajaţi ai unităţii şcolare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs, colegilor cazurilor confirmate atât elevi (colegi de clasă), cât şi cadre didactice/personal auxiliar din unitatea de învăţământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz.

Ministerul Educației: Elevul cu simptome COVID-19 va fi separat de restul clasei

În ceea ce privește protocolul de izolare a elevilor, acesta se va aplica în cazul în care aceştia prezintă în timpul orelor de curs simptomatologie specifică COVID-19 (febră, tuse, dificultăţi respiratorii, diaree, vărsături, mialgii, stare generală modificată), prevede ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii referitor la revenirea copiilor în şcoli din 8 februarie.

Protocolul constă în anunţarea imediată a părinţilor/reprezentanţilor legali şi, după caz, a personalului cabinetului medical şcolar şi izolarea imediată a elevului.

“Elevul va purta mască, va fi separat de restul grupei/clasei şi va fi supravegheat până când va fi preluat şi va părăsi unitatea de învăţământ însoţit. Măsurile de protecţie individuală vor fi respectate cu stricteţe. (…) Nu se va transporta elevul până la sosirea părinţilor/reprezentanţilor legali la medicul de familie, serviciul de urgenţă sau spital, decât în situaţia în care simptomele/semnele sunt severe, caz în care se va apela serviciul de urgenţă 112”, prevede documentul.

Potrivit sursei citate, după finalizarea perioadei de carantină/izolare, preşcolarul/elevul/studentul va reveni la şcoală cu adeverinţă medicală, eliberată de medicul curant/medicul de familie, cu precizarea diagnosticului şi care atestă că nu mai prezintă risc epidemiologic.

Sursă foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu