S-a aflat adevărul despre Borcea! Ce a făcut, de fapt, la închisoare

Tribunalul Ilfov arată în motivare că l-au eliberat pe Cristian Borcea deoarece nu a avut, în detenţie, abateri disciplinare. Pe 8 februarie 2019, fostul finanţator al clubului Dinamo a fost condamnat definitiv la 5 ani închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, dosar în care fostul primar Radu Mazăre a primit 9 ani închisoare. El a fost eliberat din puşcărie în noiembrie anul trecut.

În timpul detenției, Borcea a participat la peste 150 de activităţi educative și a muncit în toate penitenciarele prin care a trecut, deşi este bolnav. Judecătorii Tribunalului Ilfov spun, în motivare, că l-au eliberat condiţionat pe Cristian Borcea pentru că a avut un comportament adecvat în detenţie, a participat la cursuri religioase şi artistice, potrivit Mediafax.

În ciuda problemelor de sănătate, Borcea a muncit la toate penitenciarele prin care a trecut: Slobozia, Poarta Albă, Valu lui Traian, Jilava. El a lucrat la centrala termică, la spălătorie, la punctul de preluare deţinuţi.

„Petentul (Borcea, n.r.) a arătat că nu figurează cu nicio sancţiune disciplinară, participând în total la peste 150 de activităţi socio-educative constând în concursuri tematice, cursuri, recenzii de cărţi”, arată motivarea instanţei.

Judecătorii au apreciat că fostul patron al FC Dinamo a participat la cursuri tematice şi a absolvit nu mai puţin de 58 de cursuri artistice, culturale, religioase, sportive. De asemenea, a luat parte la 24 de dezbateri din penitenciar organizate pe diverse teme.

Cristian Borcea a fost condamnat anul trecut la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor (alături de Radu Mazăre), iar instanţa a contopit pedeapsa cu cea din dosarul privind transferul jucătorilor. Rezultatul a fost 7 ani şi 6 luni de închisoare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus confiscarea sumei de aproape 1 milion de euro de la Cristian Borcea, el având de plătit şi 957.107 euro. El a plătit sumele dispuse de instanță.