Este scandal între marile puteri ale Europei. Guvernul Rusiei neagă vehement acuzațiile Marii Britanii. Spune că nu are nicio implicare în recentele atacuri cibernetice împotriva Regatului Unit.

Rusia neagă acuzațiile britanicilor

“Noi ne confruntăm în continuare cu tentative de atacuri cibernetice asupra propriilor noastre baze de date, a bazelor de date ale agenţiilor noastre. Agenţiile noastre lucrează în mod constant pentru a contracara astfel de atacuri. Aceasta este o problemă comună”, a spus Dmitri Pekosov.

Organismul guvernamental britanic însărcinat cu securitatea cibernetică a acuzat joi un grup de hackeri ruşi că atacă organizaţii britanice, americane şi canadiene pentru a le sustrage cercetările despre crearea unui vaccin împotriva noului coronavirus şi consideră ”aproape sigur” că acest grup acţionează pentru serviciile secrete ruse.

”Grupul periculos cunoscut sub numele APT29”, sau ”Ducs” sau de asemenea ”Cozy Bear”, ”operează aproape sigur în cadrul serviciilor de informaţii ruse”, afirmă într-un comunicat National Cyber Security Centre (NCSC), adăugând că instituţiile similare din SUA şi Canada au ajuns la aceeaşi concluzie, iar atacurile cibernetice sunt în desfăşurare.

Rusia neagă în mod constant acuzaţiile de atacuri cibernetice. Ministrul-adjunct al afacerilor externe al Rusiei, Vladimir Titov, a declarat vineri că Moscova regretă actuala iniţiativă a Germaniei ca Uniunea Europeană (UE) să impună sancţiuni împotriva Rusiei în baza acuzaţiilor de atacuri cibernetice, anunță Agerpres.