Cifra de 350 dolari pentru 1.000 de metri cubi este 'aproape de valoarea din contract', a afirmat Novak, care a avertizat că 'preţul este legat de coşul de produse petroliere şi de aceea ar putea avea valori diferite'. Deşi niciuna dintre părţi nu a dezvăluit miercuri preţul prevăzut în contractul încheiat între Rusia şi China, surse din industria energiei susţineau că este vorba de un preţ cuprins între 350 şi 380 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, similar cu cel plătit de majoritatea companiilor europene de utilităţi în contractele pe termen lung semnate în ultimii doi ani.

Rusia nu a dezvăluit preţul gazelor naturale livrate Chinei când a semnat miercuri acordul pe 30 de ani, în valoare de aproximativ 400 miliarde de dolari, iar directorul general al grupului rus Gazprom, Alexei Miller, a afirmat că preţul reprezintă 'un secret comercial'.

Unii analişti susţin că beneficiile intrării Gazprom pe piaţa chineză în creştere rapidă compensează impactul financiar asupra economiei ruse, în timp ce alţii susţin că situaţia financiară a companiei ruse va fi afectată de acest contract. Gazprom va livra Chinei 38 miliarde metri cubi pe an, dar compania rusă va trebui să construiască un nou gazoduct, ale cărui costuri sunt estimate la peste 400 de miliarde de dolari.

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a apreciat, joi, că acordul 'fixează un nou prag privind preţul pe care China este dispusă să-l plătească pentru gazele naturale în cazul contractelor pe termen lung'.

Gazprom realizează aproximativ 80% din venituri de pe piaţa europeană. Compania controlată de statul rus rus asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei şi jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. Anul trecut, grupul a livrat Europei o cantitate de 162,7 miliarde de metri cubi via Ucraina, Belarus şi Turcia. (Sursa: Agerpres)