Grupul energetic anglo-olandez Royal Dutch Shell intenţionează să-şi reducă costurile de producţie a petrolului şi gazelor cu 40%, în vederea reformării activităţilor şi pentru a se putea axa mai mult pe energia regenerabilă şi pe pieţele energiei.

Analiza pentru reducerea costurilor poartă numele de Project Reshape şi ar putea fi finalizată în acest an. Ea va afecta cele trei divizii principale ale Shell, iar grupul intenţionează ca economiile realizate să se adauge obiectivului de 4 miliarde de dolari stabilit după debutul pandemiei.

Marjele sunt relativ mici în sectorul energetic şi al resurselor regenerabile de energie, astfel că o reducere a costurilor este vitală pentru ca Shell să se poată implica eficient aici. În plus, este probabilă o intensificare a concurenţei cu companiile de utilităţi şi cu companiile petroliere rivale, inclusiv BP şi Total, care se luptă pentru cota de piaţă, având în vedere că economiile globale luptă să devină tot mai ecologice.

O sursă din cadrul grupului Royal Dutch Shell explică: “Am avut un model grozav, dar este potrivit pentru viitor? Vor exista diferenţe, nu este vorba doar de structură, ci de cultură şi de tipul de companie pe care vrem să o facem.”

În anul 2019, costurile totale de operare ale Shell s-au ridicat la 38 miliarde dolari, iar cheltuielile de capital au totalizat 24 miliarde dolari, scrie news.ro.

Producţia de petrol şi gaze se va concentra doar pe câteva centre-cheie

Cea mai mare divizie a Shell vizează producţia de petrol şi gaze, iar grupul explorează modalităţi de reducere a cheltuielilor pe acest segment cu 30-40%, prin reduceri ale costurilor de exploatare şi a cheltuielilor de capital pentru noi proiecte. Shell vrea acum să-şi concentreze producţia de petrol şi gaze pe câteva centre-cheie, inclusiv în Golful Mexic, Nigeria şi Marea Nordului, au declarat două surse implicate în planul de reducere a costurilor pentru Reuters.

Divizia integrată de gaze a grupului, care gestionează operaţiunile de gaze naturale lichefiate (GNL) ale Shell, precum şi o parte din producţia de gaze, ar putea fi şi ea vizată de tăieri profunde.

Pentru activităţile de refinare şi servicii, revizuirea se concentrează pe reducerea costurilor din reţeaua Shell de 45.000 de staţii de service, cea mai mare din lume, care este văzută drept una dintre “activităţile sale cu cea mai mare valoare” şi se aşteaptă să joace un rol esenţial în tranziţie.

Analiza de reducere a costurilor, cea mai amplă din istoria modernă a Shell, ar trebui finalizată până la finele lui 2020, astfel încât grupul să poată organiza o întâlnire cu investitorii în februarie 2021.

Shell avea 83.000 de angajaţi la finalul anului trecut şi a realizat deja o reducere majoră a costurilor după achiziţia de 54 miliarde de dolari a BG Group în anul 2016, care a contribuit la creşterea semnificativă a generării de numerar în ultimii ani.