Potrivit oficialului, suma va fi asigurată din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, constituit la nivelul Regiei, potrivit Legii nr. 46/2008 privind Codul silvic. 

"Ca administrator al fondului forestier de stat, Romsilva are printre obiectivele sale şi reconstrucţia ecologică, ca element important în dezvoltarea durabilă a ţării. Am decis direcţionarea unei părţi din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor pentru achiziţia de terenuri agricole cu scopul de a le împăduri şi, astfel, să majorăm suprafaţa fondului forestier, cu implicaţii în creşterea calităţii vieţii în România. Este pentru prima dată când Regia Naţională a Pădurilor face paşi atât de importanţi în această direcţie. Politica de achiziţie va continua şi în anii următori, concentrându-se pe terenurile agricole degradate, în zone deficitare în vegetaţie forestieră pentru că în acest fel le vom da o întrebuinţare superioară. Procedura de achiziţie va fi extrem de transparentă, fiind stabilită prin HG nr. 118/2010. Ne vom concentra pe terenuri agricole degradate, enclave forestiere sau terenuri limitrofe fondului forestier proprietate publică a statului. Noi putem acţiona numai pe terenuri unde este proprietate publică a statului. Evident că ne dorim să cumpărăm suprafeţe din zonele cu deficit forestier", a declarat Pahonţu. 

Conform sursei citate, prin respectiva Hotărâre de Guvern se stabileşte metodologia de achiziţionare prin cumpărare, schimb sau donaţie de către stat, prin RNP – Romsilva şi ceilalţi administratori, a terenurilor ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate publică a statului. 

Cumpărarea de terenuri agricole în vederea împăduririi se va face în baza unei evaluări realizate de o comisie, constituită la nivel judeţean şi formată din 5 membri, aprobată de către conducătorul structurii teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pentru fiecare judeţ. Din comisie fac parte, obligatoriu: un reprezentant al structurii teritoriale silvice din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, având calitatea de preşedinte, un economist, un jurist şi doi ingineri cu studii de specialitate, care îşi desfăşoară activitatea în unitatea din cadrul Romsilva. 

Pahonţu a menţionat că nu poate face o evaluare a suprafeţei de teren pe care Romsilva ar putea să o achiziţioneze în acest an, 'pentru că preţul terenului diferă de la o regiune la alta, iar orice cifră ar echivala cu stabilirea preţului de cumpărare'. 

RNP-Romsilva administrează, în prezent, 3,154 milioane de hectare de fond forestier proprietate de stat. Regia asigură servicii publice şi administrează un milion de hectare de pădure privată. În cadrul Romsilva lucrează 16.500 de angajaţi, instituţia fiind al treilea cel mai mare angajator din România, după Poşta Română şi CFR. 

De asemenea, RNP-Romsilva deţine în administrare 22 de parcuri naturale şi naţionale, o direcţie pentru caii de rasă şi o structură dedicată Muzeului Cinegetic al Carpaţilor Posada. 

Ciprian Pahonţu a preluat funcţia de director general al RNP – Romsilva în data de 7 iunie a acestui an, obţinând cel mai mare punctaj, respectiv 78,91 puncte. 

Pahonţu a deţinut timp de aproape patru ani (iunie 2012 – martie 2016) funcţia de consilier al directorului general al RNP-Romsilva, după ce, anterior, în perioada martie 2010 – iunie 2012, a ocupat poziţia de director al Direcţiei Fond Forestier şi Amenajarea Pădurilor în cadrul Romsilva.

AGERPRES