Noi proteste au loc astăzi în România. Federaţia “Solidaritatea Sanitară” organizează joi o serie de proteste, în intervalul orar 11:00 – 15:00. Ele vor avea loc în faţa ministerelor Sănătăţii şi Muncii, în Piaţa Victoriei şi la sediile PNL şi USR.

Aceste proteste sunt intitulate “Marşul împotriva ingratitudinii guvernanţilor”. Este organizat de Federaţia “Solidaritatea Sanitară. Noile proteste includ, alături de manifestările în stradă, exprimarea publică a nemulţumirii faţă de indiferenţa Guvernului şi pentru susţinerea revendicărilor.

Până prezent aproape 12.000 de lucrători din sistem au aderat deja în mod public la lista susţinătorilor.

Sindicaliştii anunţă că vor transmite solicitările cu revendicările lor fiecărui parlamentar din judeţul semnatarului. Ele vor fi înainte și Guvernului, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Ministerului Finanţelor şi partidelor politice aflate la guvernare.

Ce vor participanții la proteste

De asemenea, sindicatele “Solidaritatea Sanitară” vor organiza întâlniri cu toţi parlamentarii din fiecare judeţ, evenimente aflate în curs de desfăşurare.

“Acţiunile şi formele de protest organizate de Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară‘ exprimă nemulţumirile îndreptăţite şi aşteptările legale şi fireşti ale profesioniştilor din sănătate. Ele constituind totodată o încercare de a evita apariţia protestelor spontane, care s-ar putea produce în momentul adoptării Legii bugetului de stat în Parlament. Revendicările conţin solicitările de introducere a unor măsuri de protecţie a lucrătorilor din sănătate. Cei 93 de profesionişti decedaţi până acum la datorie şi faptul că doar circa 42% dintre lucrători au fost vaccinaţi”, se arată în comunicatul federaţiei sindicale.

Totodată, revendicările au în vedere eliminarea costului social al unei economii infime, vizată prin tăierea drepturilor salariale legale ale lucrătorilor din sănătate.

Revendicările vizează şi introducerea unor forme de recunoaştere a eforturilor şi sacrificiilor lucrătorilor din sănătate. Potrivit sursei citate, aceste protestele sunt cauzate şi de refuzul dialogului social ce caracterizează actualul Guvern.

Aceste proteste se vor desfăşura în intervalul 11:00 – 12:00, la Ministerul Sănătăţii. La Ministerul Muncii, în Piaţa Victoriei între 12:00 şi 14:00. Iar la sediile PNL şi USR între orele 14:00 şi 15:00.