Ministrul Justiției, Stelian Ion, s-a întâlnit în această dimineață, la ora 9:00, cu reprezentanții sindicatelor (BNS și PUBLISIND, reprezentând inclusiv Poliția penitenciară, grefierii, personalul auxiliar din parchete și instanțe și consilierii de probațiune).

Liderii de sindicat i-au prezentat ministrului principalele lor doleanțe, iar ministrul a apreciat disponibilitatea acestora la o abordare directă și constructivă.

Discuțiile s-au axat pe problemele pe care le întâmpină angajații din autoritatea judecătorească și sistemul penitenciar, ministrul exprimându-și deschiderea de a avea un dialog permanent în viitor, în folosul salariaților și cetățenilor care beneficiază de munca acestora, se arată pe site-ul oficial al ministerului.

Ministrul Justiției s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor: Angajații au protestat anul trecut

Amintim că, în decembrie 2020, mai multe organizații sindicale din apărare și ordine publică au protestat alături de grefieri, față de înghețarea salariilor și creșterea salariului minim cu doar 41 de lei.

“Sindicatele din Poliţia Română şi din Poliţia Penitenciară, afiliate la Federaţia Publisind, protestează pentru eliminarea inechităţilor salariale din sistemul public, pentru aplicarea legii-cadru privind salarizarea bugetarilor, pentru un salariu minim corelat cu creşterea preţurilor de consum precum şi pentru condiţii decente de muncă!

Organizaţiile sindicale din sistemul de «Apărare, ordine publică şi securitate naţională» afiliate la Federaţia Publisind şi la Blocul Naţional Sindical, respectiv Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol împreună cu Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP alături de sindicatele din Poliţia Penitenciară Danubius-Brăila, Manifest-Iaşi, Phoenix-Pelendava, SLLPM-Mărgineni şi Speranţa-Satu Mare, dau tonul protestelor organizând o acţiune comună de pichetare a prefecturilor din întreaga ţară, ca primă reacţie la proiectul Ordonanţei de urgenţă privind îngheţarea drepturilor salariale şi a pensiilor militare de serviciu, pentru anul 2021, precum şi la creşterea penibilă cu doar 41 de lei a salariului minim (net) pe economie”, arata atunci un comunicat de presă.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin