Romania, sub asediul Covid! Restricții pe bandă rulantă. Cele mai afectate județe

Potrivit graficului realizat de către Grupul de Comunicare Strategică în scenariul roșu se află, pe lângă București, Brașov, Cluj, Ilfov și Timiș.

Autoritățile informează că rata incidenței cumulate a ajuns la 3,05 în București, 3,25 în Brașov, 3,60 în Cluj, 3,31 în Ilfov și 5,50 în Timiș. Așadar, acestea sunt cele mai afectate zone din România.

Amintim că Maramureș a trecut din zona roșie în cea galbenă, rata incidenței la mia de locuitori fiind acum de 2,98.

12 județe sunt în scenariul galben

Autoritățile precizează că în scenariul galben se află 12 județe. Jumătate dintre ele au rata de infectare ridicată, astfel: Hunedoara 2,70 la mia de locuitori, Alba 2,36 la mia de locuitori, Sălaj 2,36 la mia de locuitori, Arad 2,16 la mia de locuitori, Satu Mare 2,07 la mia de locuitori și Gorj cu 2,06 la mia de locuitori.

Coronavirus România, 5 martie

Până astăzi, 5 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 820.931 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

752.234 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.342 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 20.785 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 04.03.2021 (10:00) – 05.03.2021 (10:00) au fost raportate 101 decese (49 bărbați și 52 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.

97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.222. Dintre acestea, 1.067 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.133.554 de teste RT-PCR și 342.496 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.868 de teste RT-PCR (16.471 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.397 la cerere) și 8.469 de teste rapide antigenice.

Sursa foto: INQUAM Photos, Alex Nicodim