Revoluția din 1989 a fost orchestrată de Rusia

Adevărul despre Revoluția din 1989. Jurnalistul Radu Tudor a adus la lumină informații de o importanță majoră, acum câțiva ani. Potrivit lor, Revoluția din 1989 ar fi fost planificată cu mai mulți ani înainte de a se petrece.

Planurile care au dus la căderea şi uciderea lui Nicolae Ceaușescu ar fi fost orchestrate de Rusia. Aceste detalii au ieșit la iveală în timpul unui interviu acordat de vice-amiralul Ștefan Dinu, șeful Serviciului Secret al Armatei.

Potrivit lui, Direcția de Informații știa ce se petrece încă din anul 1985.

„Informații despre situația din România și nu numai, noi am avut cu multă vreme înainte, chiar din ’85 începând până în luna și în anul Revoluției, noi, Direcția de Informații, puțin am deviat de la stricta misiune de informație militară și am adus conducerii Ministerului și Marelui Stat Major și informații de natură politică și economică la cererea unor cadre și unor și unor conducători: comandanți, șefi de state majore din Ministerul Apărării pentru că erau lucruri care lipseau pe piața informațiilor din România”, a precizat vice-amiralul Ștefan Dinu.

Serviciile Secrete din Iugoslavia au oferit României informații exacte

Vice-amiralul Ștefan Dinu a dezvăluit că a primit informații precise despre modul în care va evolua Revoluția din decembrie 1989. Ele au fost furnizate cu câteva luni înainte, de către omologul său din Iugoslavia. Acesta anunța intervenția unor forțe străine specializate în „destabilizarea situației politice interne”.

„Omologul meu iugoslav ne-a făcut o informarea foarte exactă a felului cum se vor derula evenimentele în România. S-a întâmplat în octombrie 1989. Se arăta că forțe străine specializate în provocări și în destabilizarea situației politice interne vor face pătrunderi în România.

Că aceste pătrunderi se vor face în orașele de graniță, vor ridica populația la revoltă, și că această revoltă se va extinde către interior”, potrivit șefului Serviciului Secret al Armatei din acel moment, potrivit Antena 3 CNN.

comemorare revolutie 1989
SURSA FOTO: Inquam Photos, Ilona Andrei

Mișcarea revoluționară română din 1989

Mișcarea revoluționară din România din 1989 a fost o perioadă caracterizată de proteste masive, confruntări de stradă și demonstrații desfășurate pe teritoriul țării între 16 și 22 decembrie 1989. Această revoluție a fost parte a valului de schimbări politice globale din acel an.

Inițial izbucnită în Timișoara, mișcarea revoluționară s-a extins rapid la nivel național, atingând apogeul odată cu procesul și execuția secretarului general al Partidului Comunist Român (PCR), Nicolae Ceaușescu, și a soției sale, Elena. Aceste evenimente au marcat sfârșitul a 42 de ani de regim comunist în România.

După un discurs public nereușit al lui Ceaușescu în București, transmis la televiziunea de stat și vizionat de milioane de români, membrii obișnuiți ai armatei au trecut, în mare parte unanim, de la susținerea dictatorului la sprijinirea protestatarilor.

Revoltele violente, care s-au manifestat în mai multe orașe din România pe o perioadă de aproximativ o săptămână, au determinat liderul român să fugă din capitală pe 22 decembrie, însoțit de soția sa, Elena. În ziua de Crăciun din 1989, ei au fost executați. Soții Ceaușescu au fost ultimele persoane condamnate la moarte și supuse execuției în România.