Cartel ALFA acuză Guvernul de politici fiscale nedrepte

Într-un comunicat publicat pe rețelele de socializare, Cartel ALFA a exprimat nemulțumirea față de modul în care politica fiscală a României pare a fi controlată de grupuri de interese patronale, fără a lua în considerare opiniile sindicatelor sau ale societății civile.

Sindicaliștii au subliniat faptul că este inacceptabil ca deciziile să fie luate doar pentru a menține profiturile corporațiilor, în timp ce lucrătorii suportă povara fiscală principală.

„În ciuda promisiunilor post-electorale privind transparenţa, consultarea reală şi orientarea politicilor către nevoile societăţii, decidenţii din coaliţie continuă să ignore vocea lucrătorilor şi a sindicatelor. Puterea lucrătorilor este solidaritatea, iar acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne facem auziţi!

România se află într-o criză socială şi economică profundă, iar răspunsul autorităţilor constă în măsuri de austeritate, în ciuda dovezilor clare că problema deficitului este in mod esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd care nu asigură suficiente venituri pentru a susţine în mod adecvat infrastructura publică şi cheltuielile necesare funcţionării aparatului de stat”, se arată într-un comunicat al organizaţiei sindicale, publicat pe pagina sa de Facebook.

Conform sindicaliștilor, contribuția lucrătorilor la bugetul de pensii și sănătate depășește 50%, în timp ce taxele aplicate sectorului de afaceri rămân printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.

Ei susțin că o reformă fiscală echitabilă ar trebui să redistribuie corect sarcina financiară între capital și muncă.

Tăierile de personal, blocarea angajărilor și reducerea finanțării paralizează instituțiile

Cartel ALFA atrage atenția asupra efectelor devastatoare ale subfinanțării administrației publice:

  • Aparatul bugetar subdimensionat – România are cel mai mic număr de funcționari raportat la populație din UE.

  • Instituții paralizate – Blocarea angajărilor și reducerea finanțării duc la colapsul serviciilor esențiale (sănătate, educație, infrastructură).

„Ţara noastră are servicii publice esenţiale subfinanţate şi un aparat bugetar subdimensionat, nu supradimensionat! Tăierile de personal, blocarea angajărilor şi reducerea şi mai acută a finanţării serviciilor publice paralizează instituţiile, afectează cetăţenii şi subminează orice şansă de redresare durabilă”, transmit aceştia.

Sindicaliștii au contestat discursul oficial despre eficiență, susținând că adevărata problemă constă în incapacitatea sistemului de a colecta veniturile datorate, nu în cheltuielile publice.

„Suntem printre statele europene cu cel mai mic număr de funcţionari raportat la populaţie. Fără realizarea unei reforme energetice care să creeze competitivitatea companiilor din România inflaţia va eroda orice politică de echilibrare.

Păstrând aceleaşi persoane din actualul guvern în viitorul guvern – miniştri care nu au realizat obligaţiile din PNRR la termen şi în sensul reformei reale – noua echipă guvernamentală nu va fi mai eficientă”, atenţionează Cartel ALFA.

ghiseu coada
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Sindicatele cer reformă, nu austeritate

Confederația a prezentat un set de cerințe esențiale pentru îmbunătățirea situației actuale.

Printre acestea se numără stoparea imediată a măsurilor de austeritate care afectează negativ lucrătorii și cetățenii obișnuiți, implementarea unei reforme fiscale echitabile bazate pe impozitare progresivă și combaterea eficientă a evaziunii fiscale.

De asemenea, ei solicită investiții substanțiale în resursa umană în sectorul public și promovarea unui dialog social autentic cu participarea tuturor părților interesate.

„Este inacceptabil ca politica fiscală a ţării să fie dictată doar de mediul de afaceri şi de grupuri de lobby interesate exclusiv de păstrarea profitului existent. România are nevoie de un preşedinte mediator, nu de un spectator care validează tacit politici nedrepte.

În locul unei reforme fiscale construite împreună cu partenerii sociali, guvernanţii susţin măsuri care vor sărăci şi mai mult lucrătorii, fără a atinge cauzele reale ale dezechilibrelor bugetare”, susţin membrii organizaţiei sindicale.

Cartel ALFA a criticat poziția președintelui României, considerând-o prea pasivă în contextul actual. Sindicaliștii au cerut șefului statului să-și asume rolul constituțional de mediator în conflictele sociale, subliniind că România are nevoie de un președinte activ care să medieze și să găsească soluții, nu de un simplu spectator care să valideze politicile nedrepte.

Organizația a propus inițierea unui pact social amplu pentru reconstrucția țării, un acord care să se bazeze pe principii de justiție socială, solidaritate și responsabilitate colectivă.

„Protestul din 12 iunie nu este doar despre salarii şi condiţii de muncă – este despre viitorul nostru comun. Este despre ce fel de societate vrem să construim: una a echităţii şi demnităţii sau una a sacrificiului unora pentru privilegiile altora? Împreună suntem mai puternici. Ne vedem în stradă!”, a transmis confederaţia.