Recomandări pentru firmele cu spații închiriate în centrele comerciale. Consiliul Concurenței vine cu soluții

Recomandări pentru firmele cu spații închiriate în centrele comerciale. Consiliul Concurenței vine cu soluții
Publicat de Corina Chiriac la 15 iunie 2020, 22:44

Consiliul Concurenței a transmis un comunicat de presă în care vine cu mai multe recomandări pentru firmele care au spații comerciale închiriate în centrele comerciale.

Reacţia Consiliului Concurenţei vine în contextul în care mai multe companii au anunţat că nu îşi vor redeschide magazinele din centrele comerciale care au continuat să solicite plata integrală a chiriei pentru ultimele luni, în condiţiile în care activitatea retailerilor a fost oprită.

Autoritatea de concurenţă precizează că firmele mici care au fost afectate de criza generată de pandemia de coronavirus pot apela la un mediator, la asociaţie sau la un alt terţ pentru a le reprezenta interesele în relaţia cu proprietarii/administratorii centrelor comerciale, dar trebuie să respecte regulile de concurenţă.

„Companiile mici care au fost închise şi care au înregistrat pierderi în această perioadă pot fi reprezentate de un intermediar, astfel încât concurenţii să nu facă schimb de informaţii sensibile, cum sunt preţurile, politica comercială etc. În acelaşi timp, recomandăm firmelor să ne consulte cu privire la compatibilitatea iniţiativelor lor cu legislaţia în domeniul concurenţei”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.