Recalcularea pensiilor e în grafic. Pensii mărite pentru majoritatea românilor

Recalcularea pensiilor. Daniel Baciu, directorul CNPP, a afirmat că începând din această toamnă, majoritatea pensionarilor vor primi pensiile majorate.

Întreg procesul este în grafic la acest moment, adaugă el, iar de la 1 septembrie, milioane de seniori vor beneficia de pensii mai mari, graţie acestei recalculări.

„Așteptăm, în primul rând, zilele acestea, mâine-poimâine, să se publice noul format al deciziei de pensionare.

Conform Legii 360, am trimis la Monitorul Oficial și așteptăm să se publice. Am mai făcut încă un pas. Zilnic ținem legătură cu firmele care realizează softul de recalculare.

Suntem în grafic, astfel încât, în luna septembrie, să avem să le dăm românilor pensiile recalculate. Marea majoritate din pensionari vor primi majorări în urmă acestei recalculări”, a declarat el la Realitatea PLUS.

Daniel Baciu
Daniel Baciu / SURSA FOTO: Facebook, Daniel Baciu

Reîncep protestele în București

Recalcularea pensiilor. Amintim că Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), care reprezintă atât pensionari militari, cât și polițiști aproape de vârsta de pensionare, a anunțat că va organiza un protest în București joi, exprimând nemulțumirea față de „incoerența legislativă și discriminare”. De asemenea, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a confirmat că se va alătura protestului.

SNPPC a indicat că în ultima perioadă, nemulțumirile legitime ale pensionarilor militari s-au accentuat. În acest context, asociațiile și organizațiile cadrelor militare în rezervă și în retragere, reunite sub egida Forumului Structurilor Asociative din SAOPSN, au inițiat demersuri pentru organizarea unui protest în stradă.

Scopul protestului este să atragă atenția publică și pe cea a factorilor politici decizionali cu privire la tergiversarea discriminării legislative referitoare la regimul juridic al pensiilor militare de stat. Acestea sunt reglementate conform Legii nr. 223/2015, cu modificările ulterioare, a transmis SNPPC printr-un comunicat de presă.

Pensionarii militari susțin că nu au primit pensiile

Potrivit SNPPC, aceste nemulțumiri s-au intensificat în urma modificărilor aduse Legii nr. 223/2015 anul trecut. Aceste modificări se referă la adoptarea recentă a unui act normativ, conform căruia doar cuantumul gradului militar/profesional al cadrelor în activitate a fost majorat, excluzând pensionarii militari de la acest drept.

Pentru a remedia această discriminare, SNPPC a adresat oficial solicitări Comisiilor pentru apărare ale Senatului și Camerei Deputaților în luna aprilie a acestui an. Aceste solicitări au vizat adoptarea unui amendament legislativ pentru completarea și modificarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Conform acestuia, gradul militar/profesional al cadrelor în rezervă și retragere urma să fie actualizat permanent în raport cu cuantumul cadrelor militare și polițiștilor în activitate. Mai multe puteți citi aici.