RCS-RDS tocmai a făcut anunțul serii! Decizia luată de compania de cablu. Vrea să vândă

Este decizia momentului anunțată de către cea mai mare companie de cablu din România. Digi a anunţat luni seara că vrea să vândă operaţiunile din Ungaria către grupul 4iG, în spatele căruia se află unul dintre aliaţii premierului Viktor Orban. Digi avea 1,1 milioane de abonaţi în Ungaria, dar nu a primit licenţă 5G şi a fost amendată de mai multe ori de autoritatea de concurenţă.

Conform unui comunicat al BVB, 4iG si Filiala din Romania a RCS&RDS au agreat termenii unui acord privind o potentiala achizitie a operatiunilor grupului Digi din Ungaria de catre 4iG.

Acord de milioane de euro

„Societatea doreste sa informeze investitorii si piata ca, la data de 29 martie 2021, Filiala din Romania a Societatii si 4iG Plc. (4 iG Plc.), unul dintre operatorii de top de pe piata de IT si telecomunicatii din Ungaria, au incheiat un acord preliminar si neobligatoriu pentru achizitia DIGI Tavkozlesi Szolgaltato Ltd. (Digi Ungaria) si a filialelor Invitel Ltd. si I TV Ltd. In baza intelegerii partilor, 4iG ar urma sa achizitioneze integral participatia Filialei din Romania a Societatii in operatorul de top de pe piata de telecomunicatii din Ungaria.

Achizitia ar urma sa fie finalizata pana in luna septembrie a anului 2021, dupa ce se va incheia procesul de due-diligence pentru Digi Ungaria si filialele sale, se va semna contractul de vanzare-cumparare, pe baza acordului autoritatii de concurenta.

Digi Ungaria este un operator de servicii de telecomunicatii cu o pozitie de top pe piata locala, prezent de 23 de ani in Ungaria unde ofera un portofoliu complet de servicii de televiziune prin cablu si satelit (DTH), date fixe si mobile si telefonie fixa si mobila. Digi Ungaria furniza servicii catre mai mult de 1,1 milioane de abonati la nivel national si inregistra peste 2,5 milioane de unitati generatoare de venituri (RGU), la 31 decembrie 2020.

In 2020, operatiunile din Ungaria ale DIGI au inregistrat venituri consolidate de 70 miliarde HUF (app. 200 milioane EUR) si EBITDA ajustata de 19 miliarde HUF (app. 54 milioane EUR).

4iG Plc. este una dintre companiile de top de pe piata de IT si telecomunicatii din Ungaria, contribuind semnificativ la cresterea economiei bazate pe cunoastere si digitalizare, in tara vecina. 4iG are o experienta de peste 25 de ani pe piata tehnologiilor si a inovatiilor tehnologice.”, se arată în comunicatul BVB.