Răsturnare de situație înainte de moțiunea de cenzură! Bombă pe scena politică! Ce vrea, de fapt, PSD

Răsturnare de situație înainte de moțiunea de cenzură! Bombă pe scena politică! Ce vrea, de fapt, PSD
Publicat de Corina Chiriac la 23 august 2020, 20:40

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a făcut declarații surprinzătoare cu privire la ceea ce urmărește, de fapt, Partidul Social Democrat (PSD) prin depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban.

Așadar, Violeta Alexandru a declarat azi că inițiatorul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban, respectiv PSD, nu dorește să preia guvernarea deoarece nu este ușor să gestionezi o criză.

„Eu am toată încrederea că parlamentarii care văd diferenţa între un guvern responsabil – singurul care poate gestiona pentru că ştie în detaliu cum arată lucrurile în acest moment în România, pentru că are competenţa să gestioneze toate situaţiile de criză prin care trecem – toţi parlamentarii care au informaţii şi sunt atenţi la ceea ce se întâmplă în spaţiul public, chiar dacă în presă sau în opinia publică au anumite declaraţii, ei ne dau semnalul înţelegerii momentului prin care trece România.

Aşa încât, să aşteptăm votul din Parlament, să vedem ce se întâmplă. (…) Calculele politice ale unui PSD odihnit, ale unui PSD care de fapt nici nu îşi doreşte să preia guvernarea, pentru că nu este uşor să gestionezi o criză.

La câtă competenţă este acolo (la PSD – n.r.), una este discursul public şi alta este determinarea de a se apuca de treabă.

Daţi-mi voie să am rezerve că îşi doresc cu adevărat să preia lucrurile în acest moment în România”, a afirmat Violeta Alexandru, duminică, într-o conferinţă de presă.

Ce spune Marcel Ciolacu, liderul PSD, despre moțiunea de cenzură

„Era normal să aşteptăm congresul. O să termin toate discuţiile cu liderii politici. Aveau şi ei această reţinere, de a discuta după congres. Ne dorim cu toţii un vot cât mai rapid, respectând Constituţia şi legile ţării”, a declarat Marcel Ciolacu la Parlament, după congres, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă PSD va propune un guvern tehnocrat, Marcel Ciolacu a arătat că va decide după votul la moţiunea de cenzură.

„Avem propunere de prim-ministru”, a reafirmat el.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.