LE POINT (Franţa), 5 martie 2021 – În timp ce condițiile investigației sale în China sunt dezbătute, organizația intenționează acum să publice un raport complet cu “concluziile majore”.

O investigație care a provocat multă agitație… În ianuarie, echipa de experți a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a călătorit la Wuhan, în China, pentru a investiga originile pandemiei Covid-19. Însă, în timp ce un raport preliminar urma să fie publicat rapid, acesta încă se lasă aşteptat. Totuşi, experții ar fi decis în cele din urmă să nu-și publice concluziile provizorii, a raportat, joi, “Wall Street Journal”. Decizia vine pe fondul tensiunilor crescânde dintre Statele Unite și China privind condițiile de acces oferite de Beijing experților OMS în timpul anchetei lor.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunțat pe 12 februarie că echipa de experți va publica rapid un raport intermediar care va rezuma pe scurt cercetările lor din China, care au durat o lună, înainte de a prezenta un raport mai cuprinzător. Dar acest raport provizoriu era încă în așteptare joi, la mai mult de trei săptămâni după încheierea misiunii lor.

“Prin definiție, un rezumat nu include toate detaliile. […] Deci, întrucât există un asemenea interes pentru acest raport, doar un rezumat nu ar satisface curiozitatea cititorilor”, a declarat expertul care conduce echipa de anchetă, Peter Ben Embarek, pentru “Wall Street Journal”. OMS intenționează acum să publice “în următoarele săptămâni” un raport complet care va include “concluzii majore”, potrivit unui purtător de cuvânt al organizației, citat de cotidianul american.

Joi, în timpul unei conferinţe de presă, purtătorul de cuvânt al diplomației americane, Ned Price, a cerut Beijingului să dea dovadă de “transparență”. “Ceea ce am afirmat timp de câteva săptămâni este că avem îngrijorări profunde cu privire la modul în care au fost comunicate primele rezultate ale echipei de anchetă asupra Covid-19 și întrebări despre procesul care stă la baza ajungerii la aceste rezultate”, a spus el.

Într-o scrisoare deschisă publicată joi, 24 de cercetători internaționali au solicitat o nouă investigație, independentă și mai aprofundată, denunțând “limitările structurale” impuse activității experților OMS în momentul vizitei lor în China.

Statele Unite şi experții OMS fac presiuni asupra Chinei de la sfârșitul anchetei pentru ca Beijingul să furnizeze mai multe date, deoarece acţiunile de anchetă s-au încheiat fără concluzii definitive.

“Vrem mai multe date. Am cerut mai multe date”, declarase atunci într-un interviu pentru AFP Dr. Ben Embarek. Experții păreau să excludă ipoteza că virusul ar fi putut scăpa de la Institutul de Virusologie Wuhan, așa cum susținea administrația Trump. La o conferință de presă de la sfârșitul misiunii lor, au estimat că aceasta este o ipoteză “extrem de improbabilă”.

Dar, la scurt timp, directorul general al OMS rectificase, afirmând că “toate ipotezele rămân pe masă” pentru explicarea originii pandemiei.