PSD nu va putea prezenta Programul de guvernare în cadrul unui eveniment! Nu a primit aviz de la DSU. Alexandru Rafila: Nu are rost să intrăm în astfel de comentarii

În cursul zilei de miercuri, Partidul Social Democrat (PSD) ar fi trebuit să prezinte Programul de guvernare, în cadrul unui eveniment care ar fi urmat să înceapă la ora 19:00. Acest lucru nu a fost posibil deoarece Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) nu a dat aviz în acest sens.

Revoltați, cei din PSD au precizat că pentru Congresul PNL de acum câteva luni s-a putut da aviz, cu toate că la acel eveniment au participat 5.000 de persoane, în timp ce, pentru evenimentul PSD, nu se poate da aviz, cu toate că de această dată vor participa mai puțini oameni.

”Congres cu 5.000 de persoane s-a putut, prezentarea programului de guvernare al PSD, cu 20 de oameni în sală, nu a primit avizul DSU! PSD respectă legea şi renunţă să facă acest eveniment. Românii vor afla de la fiecare ministru PSD care sunt priorităţile noastre la guvernare!”, a transmis, miercuri, PSD.

Ce a spus Alexandru Rafila cu privire la acest aspect

Deputatul social-democrat Alexandru Rafila, candidatul partidului pentru funcția de ministru al Sănătății, a precizat că PSD a arătat responsabilitate prin renunțarea la eveniment, subliniind că sănătatea publică este mai importantă decât lansarea miniștrilor care vor face parte din Guvern.

”Mi se pare o decizie de responsabilitate din partea PSD care consideră că protejarea sănătăţii publice este mult mai important decât lansarea miniştrilor care vor face parte din Guvern”, a afirmat Rafila, după audierea din Parlament.

Acesta a mai fost întrebat de ce Congresul PNL, cu 5.000 de participanți, a fost avizat, întrebare la care Alexandru Rafila a declarat că ”nu are rost să intrăm în astfel de comentarii”.

Raed Arafat va fi dat afară de PSD?

Într-o altă ordine de idei, Alexandru Rafila a fost întrebat dacă Partidul Social Democrat ia în considerare demiterea lui Raed Arafat de la conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).

Candidatul pentru funcția de ministru al Sănătății a declarat că Raed Arafat și-a executat foarte bine funcția pe care o are, subliniind că ”domnul doctor Arafat este un foarte bun profesionist”.

”DSU şi-a făcut foarte bine treaba în România şi domnul doctor Arafat este un foarte bun profesionist (…) dar politica de sănătate şi sănătate publică o face Ministerul Sănătăţii. Măsurile de sănătate publică trebuie luate de Ministerul Sănătăţii. Nu se poate ca aceste măsuri cu impact pe sănătatea publică să fie aprobate de o altă structură, ia MS să răspundă…”, a afirmat, miercuri, Alexandru Rafila, întrebat dacă ian calcul demiterea lui Raed Arafat.

De asemenea, Alexandru Rafila a anunțat că va discuta la nivelul Guvernului despre rolul Ministerului Sănătății în gestionarea pandemiei și în relație cu CNSU.

”Voi avea o discuţie la nivelul Guvernului, încât acest mecanism să fie schimbat, iar MS să aibă toate pârghiile la dispoziţie, inclusiv date despre situaţia din timp real. Nu putem să lucrăm ca o anexă a unei supra-structuri”, a mai afirmat Alexandru Rafila.