Raed Arafat, reacție la controversa momentului! De ce au fost evacuați pacienții în miezul nopții?

Raed Arafat a explicat că ordinul a fost trimis în cursul zilei de vineri, la prânz, iar echipele autorităților au sosit la spital în jurul orei 15:00. În acest sens, șeful DSU este conștient că „s-a produs un disconfort”, conform celor spuse într-un clip postat pe pagina sa de Facebook, care poate fi vizualizat la finalul articolului.

„Noi am trimis, de fapt, ordinul în cursul zilei de vineri, la prânz, iar echipa noastră era la spital în jurul orei 15:00. Știu că s-a produs un disconfort, știu că multă lume vede asta incorect pentru cei internați la Spitalul Foișor”, a explicat Arafat.

Nu este deloc un lucru plăcut

De asemenea, Raed Arafat a subliniat că este de acord cu oamenii, punctând că ce s-a întâmplat nu este „deloc un lucru plăcut”.

„Sunt de acord, nu este deloc un lucru plăcut. Voiam să punem la dispoziție, în București, încă un număr semnificativ de paturi cu oxigen și terapie intensivă. Astfel încât pacienții care se aflau în unitățile de primiri urgențe să nu rămână acolo din lipsă de spațiu.

În jurul orei 14:30 – 15:00, a fost emisă autorizația că Spitalul Foișor poate să primească pacienți. Sunt 20 de paturi de terapie intensivă și 90 de paturi cu oxigen. Patru pacienți au ajuns deja la spital, pe paturi de terapie intensivă”, a completat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).

În continuare, acesta a transmis că situația actuală este dinamică și pot apărea oricând locuri suplimentare pentru pacienții COVID.

„În paralel, s-a finalizat racordarea la curent a unității mobile de la terapie intensivă pentru Spitalul Victor Babeș. 4 pacienți au fost deja transferați. La Spitalul Foișor vom continua să transferăm pacienți pe măsură ce avem capacitate în acest sens. Situația este dinamică și pot apărea locuri suplimentare”, a transmis Arafat.

Sursă foto: Inquam Photos / Mircea Manole