Proiect exploziv pe masa lui Iohannis! Îi vizează pe cei cu rate la bănci

Proiect exploziv pe masa lui Iohannis! Îi vizează pe cei cu rate la bănci
Publicat de Alecsandru Ion la 29 aprilie 2020, 23:18

Klaus Iohannis va trebui să decidă asupra oportunității promulgării unei legi care poate avea un impact major asupra vieților celor care au credite la bănci. Legea a fost votată miercuri de Camera Deputaților, din poziția de for decizional.

Senaatorul Daniel Zamfir a anunțat miercuri că legea dării în plată, al cărei inițiator este, fost votată de Camera Deputaților.

Trebuie precizat că votul de azi de la Cameră a fost decisiv, Camera Deputaților fiind forul decizional.

În consecință, legea va merge pentru promulgare pe masa Președintelui Klaus Iohanis.

”O MARE VICTORIE ÎN FAVOAREA OAMENILOR CU CREDITE LA BĂNCI

Darea în plată – cu criterii de impreviziune – a fost votată în Camera Deputaților!

Lege votată în unanimitate în 2016

Mulțumesc în primul rând colegilor de la PSD care au susținut și votat proiectul de lege, cât și celorlalte partide, mai puțin celor de la PNL și USR care au votat contra.

Sper din suflet că Președintele, care a promulgat Legea dării în plată în 2016, să nu o considere populistă doar pentru că e susținută de PSD, și să o promulge. Celor de bună credință le aduc aminte că în 2016 legea pe care am inițiat-o a fost susținută atunci de colegii de la PNL și votată în unanimitate în Parlament!

Așadar, PSD cu Marcel Ciolacu și Victor Ponta, UDMR cu Kelemen Hunor, au votat PENTRU, deși proiectul venea de la penelistul Zamfir.

Ludovic Orban s-a sucit

În schimb, Ludovic Orban care a votat PENTRU atunci, a dat ordin acum, nu numai să se voteze împotrivă, ci să se atace și la CCR!

Le mulțumesc lui Marcel Ciolacu, lui Victor Ponta și lui Kelemen Hunor pentru consecvență, îl detest pe Orban și pe toți cei care vor să-i ruineze pe români!

P.S. Uite de ce sunt pesedist și nu penelist: mă pot uita cu mândrie în ochii oamenilor că am dus la bun sfârșit un proiect care îi scapă de ruină! Voi, foștii mei colegi, ce le spuneți?

P.S.2: Mâine publicăm lista peneliștilor și useriștilor care au votat împotrivă. Poate vă explică vouă de ce au făcut-o”, a scris senatorul Zamfir, pe Facebook.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.