În urma discuțiilor, liderul SIP Buzău a transmis că Marcel Ciolacu nu a putut avansa nimic în plus faţă de discuţiile purtate miercuri între sindicaliştii din învăţământ şi miniştrii desemnaţi să negocieze cu aceştia.

„Domnul Marcel Ciolacu a avut amabilitatea să se întâlnească cu o delegaţie a Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, prilej cu care am reluat discuţiile vizavi de solicitările celor din învăţământ. Dumnealui a spus că, din cunoştinţele pe care le are, posibilităţile Guvernului sunt cele oferite ieri la întâlnirea cu federaţiile sindicale şi cu miniştrii delegaţi pentru negociere. Nimic în plus, doar angajamentul domnului Ciolacu, deci angajamentul nu promisiunea, că odată cu Legea salarizării unitare Învăţământul îşi va regăsi o poziţie onorabilă în această grilă”, a spus liderul SIP Buzău, profesorul Ion Dobre.

Sindicaliştii au răspuns prezent la invitaţia lui Marcel Ciolacu

De asemenea, liderul SIP Buzău a precizat că sindicaliştii au răspuns prezent la invitaţia lui Marcel Ciolacu. Totuși, susține profesorul, este ca şi cum întâlnirea nici nu ar fi avut loc.

„Sigur că nu este nimic nou, nu am ce să comunic în plus colegilor mei care ştiu ce s-a obţinut ieri şi se simt jigniţi pe bună dreptate. Deci vom continua protestul, de mâine reluam pichetările şi vedem ce vom face săptămâna viitoare. Ne cerem scuze şi elevilor şi părinţilor, dar altă variantă nu avem. O doamnă profesoară de matematică de la Buzău, cu rezultate notabile, care a fost prezentă la discuţii i-a spus domnului preşedinte al Camerei Deputaţilor că se simte umilită”, a mai spus acesta.

Liderii de sindicat sunt la dispoziţia cadrelor didactice

Mai apoi, Ion Dobre a spus și că liderii de sindicat sunt la dispoziţia cadrelor didactice și îi vor reprezenta în continuare dacă aleg să continue protestul.

„De forţat, nu are cine să ne forţeze să renunţăm la acest protest. Noi, ca lideri de sindicat, nu avem o soluţie să oprim acest protest. Colegii noştri profesori, dacă sunt hotărâţi să rămână în protest, noi îi vom reprezenta”, a subliniat liderul SIP Buzău.

Liderul SIP Buzău a vorbit și despre protestul desfăşurat pe Calea Eroilor

Acesta a vorbit și despre protestul desfăşurat pe Calea Eroilor din municipiul Buzău. Astfel, profesorul a explicat că a fost dorinţa protestatarilor să meargă să protesteze în faţa celor care reprezintă ţara, iar el şi echipa din conducerea sindicatului îşi vor asuma consecinţele nerespectării legii.

„Dacă oamenii şi-au manifestat intenţia de a merge pe Calea Eroilor să protesteze în faţa autorităţilor care reprezintă ţara la cel mai înalt nivel, eu, ca lider de sindicat, nu puteam decât să respect doleanţele lor. Legea este lege şi ne asumăm ceea ce am făcut. Ca lider de sindicat şi eu şi echipa mea vom suporta consecinţele legii”, a conchis liderul SIP Buzău.

Amintim că sindicaliştii din Buzău au avut autorizaţie pentru a protesta joi în faţa Prefecturii Buzău. Totuși, au decis să meargă pe Calea Eroilor unde să sărbătorea Ziua Eroilor şi unde, pe parcursul manifestărilor au fluierat şi au scandat diverse lozinci.

Guvernul României a anunțat că invită reprezentanţii sindicatelor din educaţie la o nouă rundă de dialog

Guvernul României a anunțat joi, 25 mai, după protestul profesorilor, că invită reprezentanţii sindicatelor din educaţie la o nouă rundă de dialog. Întâlnirea are loc la ora 16:00 la Palatul Victoria.

„Guvernul României a invitat reprezentanţii sindicatelor din educaţie la o nouă rundă de dialog. Întâlnirea, la care participă echipa de negociere formată din secretarul general al Guvernului, miniştrii Educaţiei, Finanţelor, Muncii şi Investiţiilor şi Proiectelor Europene, este programată pentru ora 16:00, la Palatul Victoria”, a anunţat Guvernul.

Sindicatele din Educaţie au organizat  joi şi un protest în Bucureşti, pentru a susţine greva generală declanşată de la începutul săptămânii.

„Am hotărât să dăm un răspuns Guvernului la oferta înaintată aseară. Chiar astăzi, miile de colegi veniţi din Bucureşti şi din ţară spun un NU hotărât acestei oferte”, a declarat unul dintre liderii sindicaliştilor reuniţi în Piaţa Victoriei, reprezentant al Federaţiei „Spiru Haret”.

Sindicaliștii au subliniat că „greva nu mai este legată în acest moment numai de revendicări salariale”.