Ramona Ioana Bruynseels spune că vrea să atragă noi investitori în România pentru a putea facilita întoarcerea celor plecați. Ea este de părere că echilibrul economic al României este în haos, drept dovadă fiind tabloul discrepant între între noi și diaspora.

„Dacă un președinte, reușește prin ceea ce el face și prin puterea lui de a promova România, să atragă investiții, să atragă noi parteneri și dacă reușește să asigure echilibrul economic în România și în urma acestui echilibru noi vom avea mai multe locuri de muncă bine plătite, dacă vom avea sistem educațional de calitate, dacă le putem oferi românilor siguranța socială, respectiv încredere în tot ceea ce înseamnă sistemul de sănătate, atunci românii se vor întoarce”, declară în cadrul interviu acordat în exclusivitate pentru Antena 3, Ramona Ioana Bruynseels.

La 20 de ani, când canditadul de astăzi la prezidențiale a mers să voteze președintele țării, își dorea să aleagă un președinte al oamenilor,  pe care să îl vădă pe stradă cu familia în aceleiași circumstanțe în care este o familie românească, un președinte care să știe cu ce se confruntă omul din România. Dar oare a avut România vreodată un președinte apropiat de oameni?

„Nu am simțit asta până acum în România și acesta este și unul dintre motivele pentru care sunt aici, pe poziția de candidat la președinție în 2019. Eu cred că românii merită un președinte apropiat de ei, un președinte care să facă mai mult decât doar să apară în fața camerelor TV și a citi discursuri, un președinte care să înțeleagă cu adevărat cu ce se confruntă copilul din România, cu ce se confruntă femeia din  România, cu ce se confruntă bărbatul din România”, completează  Ramona Ioana Bruynseels, în cadrul aceluiași interviu.

Te-ar putea interesa și: