Delia Mihalache, președintele Asociației Prelungirea Ghencea
Delia Mihalache, președintele Asociației Prelungirea Ghencea

Despre tot acest proiect de modernizare a câtorva kilometri de drum ce ar putea schimba viața unui întreg cartier am vorbit cu Delia Mihalache. În urmă cu câțiva ani de zile a fondat Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea care a devenit un motor de promovare al unor politici de administrare corespunzătoare. „Inițial ne-am cunoscut câțiva dintre noi pe 31 decembrie 2012, pe pagina de Facebook a companiei Apa Nova, unde reclamam cu toții o avarie care ne-a lăsat fără apă în seara de revelion. Văzând cine reclama aceeași problemă din Prelungirea Ghencea, mi-am dat seama care sunt vecinii mei așa că i-am contactat ulterior în privat pe Facebook. Așa am făcut apoi pagina Inițiativa Prelungirea Ghencea și ulterior, la propunerea vecinilor, am strâns împreună vreo 200 de semnături pentru o petiție colectivă către Apa Nova pentru schimbarea rețelei de apă din zonă, lucru care s-a și întâmplat în vara anului 2013. Încurajați de această reușită, am făcut apoi o nouă petiție colectivă pentru lărgirea străzii principale și realizarea de trotuare, depusă la Primăria București în februarie 2013”, ne povestește Delia Mihalache.

În prezent este președintele asociației pe care a înregistrat-o legal în septembrie 2016. Este un bun exemplu de datorie civică: alături de câțiva alți cetățeni s-au mobilizat și au început să lucreze pentru cartierul în care trăiesc. Totul se leagă de îmbunătățirea calității vieții într-o zonă în care șantierele de construcții se ridică de la o zi la alta, aglomerația crește, iar infrastructura este la pământ. „Vrem să trăim într-un cartier civilizat, cu Prelungirea Ghencea lărgită la 2 benzi de sens, cu trotuare și piste de biciclete, mai nou și cu tramvai la propunerea Primăriei București, cu pasaj peste Centura de la Domnești”, completează Delia Mihalache.

Care este problema din jurul proiectului Prelungirea Ghencea?

Chiar dacă este o zonă limitrofă a Capitalei, zeci de mii de oameni sunt afectați de condiția mizerabilă în care infrastructura se află. În ultimii ani cauza modernizării Prelungirii Ghencea a strâns proteste ce au adunat la un loc sute de persoane ce își doreau un singur lucru: normalitate.

Proiectul de modernizare există pe birourile funcționarilor publici și primarilor din București încă din 2006, ne spune Delia Mihalache. Asta înseamnă că PMB se chinuie de 15 ani să rezolve o problemă de câțiva km de drum în care zilnic sunt blocați oamenii cu orele. „Atunci era prevăzut să aibă 2 benzi auto pe sens, trotuare și un pasaj peste Centura la Domnești, în colaborare cu CJ Ilfov. Între timp, până prin 2015, proiectul nu a avansat și atunci CNAIR și-a asumat realizarea separată a Pasajului Domnești. S-a făcut o licitație care a fost finalizată 2 ani mai târziu și au început lucrările la Pasaj.”

Într-un mod paradoxal însă, Pasajul de la Domnești a avut un pic mai mult „noroc” având în vedere că în prezent se lucrează la el. Și acolo a fost vorba despre amânări, insolvențe, pierderi, însă se pare că Pasajul o să fie gata înainte de modernizarea Prelungirii Ghencea.

Zona Prelungirea Ghencea
Zona Prelungirea Ghencea

În 2018, Gabriela Firea și-a asumat proiectul lărgirii introducând un nou aspect care nu exista înainte: linii duble de tramvai și o parcare Park & Ride lângă Pasaj. Acest lucru a dus la noi amânări și noi modificări ale programului proiectului. Momentul 0 pentru locuitorii din zonă a fost septembrie 2019, când lucrările de modernizare și lărgire au început să aibă loc, dar au fost oprite un an mai târziu, înainte de alegeri. De ce?

Zona Prelungirea Ghencea
Zona Prelungirea Ghencea

Pentru a înțelege se întâmplă am intrat în contact și cu PMB. În momentul în care o licitație este câștigată, constructorul începe să lucreze la proiect, iar în funcție de avansul șantierului este plătit de primărie. Asociația Deliei Mihalache a aflat recent că lucrările constructorului nu mai fuseseră plătite din august 2020 de către PMB: „De asemenea, compania municipală TCMB (Trustul de Clădiri Metropolitane București) are probleme de funcționare și cereri de insolvență, dar nu se află printre companiile municipale propuse spre desființare, fiind legal înființată”, completează președintele asociației.

Zona Prelungirea Ghencea
Zona Prelungirea Ghencea

Haosul acesta este plătit din timpul și frustrarea cetățenilor. În tot acest timp, Sectorul 6, 5, primăria Domnești sau Bragadiru continuă să elibereze autorizații de construire pentru noi ansambluri rezidențiale, lucru ce va aglomera zona și mai mult. Pe lângă asta, șantierul de pe Prelungirea Ghencea blochează și mai mult circulația.

Zona Prelungirea Ghencea
Zona Prelungirea Ghencea

Cum este gândit proiectul de modernizare?

Proiectul de investiții publice poartă numele „Penetrație Prelungirea Ghencea – Domnești și Supralărgire Bulevardul Ghencea între Strada Brașov și Terminal Tramvai 41”. Practic, este împărțit în 4 mari tronsoane de execuție:

1.       Strada Brașov – Strada Râul Doamnei

2.       Strada Râul Doamnei – Strada Valea Oltului

3.       Strada Valea Oltului – Strada Mărăcineni

4.       Strada Brașov – Terminal Tramvai 41

Proiectul, conform calendarului inițial de lucrări, trebuia să fie finalizat în luna noiembrie a anului 2021. În prezent s-au realizat lucrări numai pe primul tronson, Strada Brașov – Strada Râul Doamnei, unde Direcția de Presă a PMB ne-a transmis că progresul fizic al execuției lucrărilor este de 38%. Aceasta este și singura zonă în care s-au realizat exproprieri.

Pe celelalte tronsoane „lucrările de execuție nu au fost începute încă, din cauza situației financiare dificile cu care s-a confruntat PMB”. Din cauza lipsei de fonduri nu s-au putut realiza exproprierile necesare, evaluate la momentul proiectului la 70 milioane de lei. Însă, având în vedere că timpul a trecut și proiectul nu s-a derulat, Direcția de Investiții a declarat că „va fi necesară actualizarea valorilor sumelor datorate exproprierilor de către Experți Evaluatori”. Astfel, costurile s-ar putea modifica și noi probleme ar putea influența proiectul de modernizare.

Zona Prelungirea Ghencea
Zona Prelungirea Ghencea

Investiția are ca scop lărgirea Prelungirii Ghencea de la o bandă la două benzi pentru fiecare sens, adăugarea unei linii de tramvai și realizarea unei parcări supraetajate. În momentul de față, evoluția proiectului a rămas blocată din cauza exproprierilor pe tronsonul 2, str. Râul Doamnei – Valea Oltului.

Lucrările la linia de tramvai vor începe odată ce lărgirea în două benzi va avea loc. Fără linia de tramvai, proiectul parcării de la Pasajul Domnești nu va avea absolut niciun scop. Oamenii nu o să își poată lăsa mașina și după să circule pe jos prin oraș, fără transport public.

În decembrie 2020 progresul fizic al lucrărilor era de 3,2%. Același progres este înregistrat și în ziua de astăzi, având în vedere faptul că șantierul a fost părăsit din cauza lipsei de bani. Astfel, nu este posibilă finalizarea întregului obiectiv de investiții până în noiembrie 2021, dar nici nu există un nou calendar pentru proiect. În momentul de față nu se știe când va fi finalizat. Practic, oamenii din Prelungirea Ghencea se află într-o situație mult mai proastă decât înainte de începutul lucrărilor, având în vedere șantierul părăsit din zonă. Progresul financiar al execuției lucrărilor este de 3,1 %, raportat la valoarea financiară a contractului de execuție, ne transmite Direcția de presă a PMB.

Cazul românesc. Chinuială pentru 6 kilometrii de drum, nicio strategie

Ceea ce este cu adevărat șocant este că nu vorbim despre un mare proiect de infrastructură la sfârșitul zilei. Este promovat ca fiind unul, însă sunt vorba de doar 6 kilometrii de drum. Nici locuitorii din zonă nu mai sunt atât de entuziasmați cu privire la declarațiile primarului Nicușor Dan cu privire la finalizarea primului tronson. Acesta a transmis că până la sfârșitul anului problema Strada Brașov – Strada Râul Doamnei o să fie rezolvată. Mai sunt 4 luni din anul 2021 și nu se înregistrează progrese, proiectul fiind blocat la 38%. „Chiar dacă ar fi finalizat primul tronson, situația traficului nu se va schimba simțitor pe Prelungirea Ghencea, având în vedere că restul de aproximativ 5 km ai proiectului (până la legătura cu Pasajul Domnești) nu va fi realizat”, punctează Delia Mihalache.

Zona Prelungirea Ghencea
Zona Prelungirea Ghencea

Sentimentul pe care locuitorii din zonă îl au cu privire la supralărgirea Prelungirii este că nu există o dorință de comunicare. Dacă transparența era sloganul principal, oamenii se simt mai mult abandonați. Din întrebările pe care le-am adresat PMB am observat că nu există de fapt nicio strategie cu privire la derularea lucrărilor. Nicușor Dan a declarat că până la sfârșitul anului primul tronson va fi gata, însă nu există niciun plan de derulare al proiectului. De parcă PMB nu ar ține legătura cu compania pe care o deține și execută lucrările.

„Din păcate, nu observăm o evoluție pozitivă a dialogului cu PMB pentru că majoritatea informațiilor vin doar în urma cererilor noastre de acces la informații publice. Nu avem întâlniri regulate cu vreo persoană de contact din PMB, responsabilă de proiectul supralărgirii.”

Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea a trimis încă din decembrie 2020 o cerere către Nicușor Dan pentru a putea sta la masă și discuta problemele pentru care militează. După mai bine de 6 luni de amânări, aceștia au primit un răspuns halucinant: nu se știe când Nicușor Dan o să îi primească deoarece încă nu și-a organizat un program de audiențe cu publicul.

„Poate peste câțiva ani”

Inițial, proiectul de supralărgire era unit cu Pasajul Domnești, deoarece cele două obiective de infrastructură sunt interconectate. Pasajul Domnești este în prezent un șantier în lucru și are termenul de finalizare în 2022. Cel mai probabil, acest calendar va fi atins, iar pasajul va fi un eșec uriaș până la finalizarea lucrărilor de pe Prelungirea Ghencea. O să fie un Pasaj Ciurel fără scop până „peste câțiva ani”. Cel puțin 20.000 de oameni sunt afectați de această lipsă de viziune, și cel mai probabil, suferința și frustrarea lor va continua.

Uneori nu putem să nu ne gândim la faptul că suntem luați la mișto de către autorități și suntem victima unei bătăi de joc. Am fost martorii unui circ de doi bani între viceprimarul Aurelian Bădulescu și Nicușor Dan în iunie 2020 în Prelungirea Ghencea. De atunci până acum s-a schimbat primarul, dar nu și situația.

Ciprian Ciucu, noul primar al Sectorului 6, a spus în campanie de multe ori că este pregătit să preia lucrările pentru Prelungirea Ghencea. La un interviu pentru Europa FM, acesta declara că este o lucrare în faliment din cauza Gabrielei Firea: „Eu la nivel politic îmi voi reprezenta cetățenii și mă voi duce către Nicușor Dan și către Guvern ca să cer fonduri pentru ca această lucrare să fie finalizată. Dacă nu se vor găsi astfel de fonduri, voi pregăti eu personal un proiect să atrag fonduri europene.”

Odată ajuns primar, Ciprian Ciucu și-a luat mâna de pe proiect, declarând că nici primăria Sectorului 6 nu are bani. Acesta a fost invitat de Nicușor Dan să preia șantierului de pe Prelungirea Ghencea, însă liberalul a refuzat propunerea. În sectorul 2, situația de la Doamna Ghica a început să evolueze odată ce Radu Mihaiu și-a asumat contribuția la proiect. Din păcate, în Sectorul 6 nu există o astfel de colaborare, nu există proiectul pe fonduri europene ce trebuia să salveze cartierul, există doar minciună și discurs politic – doar „negocieri” ce au loc fără niciun acord de asociere.

La sfârșitul zilei, singurii care plătesc cu adevărat sunt locuitorii Sectorului 6 și a comunelor din jur. Sunt privați de dreptul la transport public, la o circulație decentă și cu siguranță nu se simt ca într-o capitală europeană. Tot ce a rămas în urmă este îndepărtata speranță că poate acest proiect va fi finalizat „peste câțiva ani”. Oare primarii responsabili o să plătească și ei, la rândul lor, la următoarele alegeri?

Articol publicat prima dată în Revista Capital.