Pierzi banii de la stat. Este obligatoriu să aștepți 120 de zile. Ce trebuie să știe românii
SURSA FOTO: Dreamstime
Fermierii care beneficiază de subvenții APIA trebuie să știe că există anumite reguli pe care dacă nu le respectă, riscă sancțiuni. Acestea pot ajunge până la pierderea parțială sau totală a subvențiilor.
Data la care pot fi vândute animalele cu subvenții APIA. Ce trebuie să știe fermierii
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) impune fermierilor care beneficiază de subvenții să respecte anumite perioade de retenție a animalelor în exploatație, înainte de a le putea vinde.
Aceste reguli sunt esențiale pentru a evita sancțiunile și pentru a asigura plata subvențiilor.
Fermierii care primesc subvenții prin APIA trebuie să păstreze animalele în exploatație pentru o perioadă minimă de timp după data-limită de depunere a cererii unice. În funcție de tipul subvenției, perioadele minime de retenție sunt următoarele:
- Vaci de lapte (PD-21): Animalele trebuie să fie menținute în exploatație pentru o perioadă de 4 luni (120 de zile) de la data-limită de depunere a cererii fără penalizări.
- Carne vită (PD-22): Animalele trebuie menținute în exploatație timp de 4 luni de la data-limită de depunere a cererii fără penalizări.
- Bivolițe de lapte (PD-23): Perioada minimă de retenție este de 4 luni de la data-limită de depunere a cererii unice.
- Ovine și caprine (PD-24): Animalele trebuie să fie menținute în exploatație pentru o perioadă de 100 de zile de la data-limită de depunere a cererii fără penalizări.
Condiții specifice pentru ajutorul național tranzitoriu
Pentru Ajutorul Național Tranzitoriu, cerințele de retenție sunt similare, dar adaptate la specificul fiecărei categorii de animale, transmite Agrointel.ro:
- Ovine și caprine: Animalele trebuie menținute în exploatație pentru o perioadă de 100 de zile de la data-limită de depunere a cererii.
- Bovine și bubaline: Animalele trebuie să fie păstrate în fermă timp de 4 luni de la data-limită de depunere a cererii.

Sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor
Nerespectarea acestor perioade minime de retenție poate atrage sancțiuni severe, inclusiv pierderea parțială sau totală a subvențiilor.
Sancțiunile se aplică în funcție de numărul de animale care au fost vândute sau scoase din exploatație înainte de termen și de frecvența neregulilor depistate în urma controalelor efectuate de APIA.
Campania APIA din acest an s-a desfășurat între 4 aprilie și 12 iunie 2024, perioadă în care au fost depuse 730.395 de cereri de plată pentru o suprafață de aproape 10 milioane de hectare. Fermierii trebuie să respecte aceste date pentru a evita penalizările și pentru a beneficia la timp de plăți.
Mai multe detalii despre APIA
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în baza Legii 1/2004 cu modificările şi completările ulterioare.
Începând cu 1 ianuarie 2007, APIA derulează fondurile europene pentru implementarea măsurilor de sprijin finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA).
Subvenţiile se acordă sub formă de plăţi directe la hectar gestionate de Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS) şi în cadrul măsurilor de piaţă pentru implementarea mecanismelor comerciale conform Politicii Agricole Comune (PAC).
Astfel, APIA administrează sistemul de certificate de export-import şi garanţii pentru importul şi exportul produselor agricole, elaborează şi implementează procedurile privind aplicarea sistemului de intervenţie pentru produsele agricole.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





