Şase din cele şapte sectoare monitorizate de cei de la GfK au crescut comparativ cu T2 2010. Cu toate acestea, piaţa este cu peste 10% mai slabă decât în T3 2009.

Piaţa totală a bunurilor de folosinţă îndelungată monitorizată de GfK Temax a fost de 305 milioane euro în al treilea trimestru al acestui an, o scădere de aproape 11%, de la 343 de milioane euro în acelaşi trimestru al anului 2009.

Doar sectorul foto (+9%) şi cel al electronicelor de larg consum (+0,1%) au avut vânzări mai bune decât în T3 2009, deşi trebuie menţionat faptul că piaţa electronicelor de larg consum este puternic influenţată de o singură categorie, cea a televizoarelor.

Sectorul electrocasnicelor mici și cel al electrocasnicelor mari au scăzut cu 4,1%, respectiv 6,7%. Sectorul IT a scăzut cu numai o cifră pentru prima dată în acest an, în scădere cu 8,4% faţă de T3 2009.

Piaţa de telecom şi cea a echipamentelor de birou au continuat să prezinte din punct de vedere valoric aceleaşi vânzări slabe ca şi în prima jumătate a anului. Comparativ cu T3 2009, piaţa de telecom a scăzut cu 32,8%, în timp ce cea a echipamentelor de birou a scăzut cu 37,2%.

Vânzările de aparate foto digitale și rame foto digitale, cu 9% mai mari decât anul trecut

Vânzările de aparate foto digitale și rame foto digitale, cu 9% mai mari decât anul trecut, au atins o valoare de 10 milioane euro în T3 2010.

În ceea ce priveşte aparatele foto digitale compacte de înaltă calitate, un nou standard –  camerele cu sistem oglindă, aproape că nu este prezent pe piaţa românească, deşi în ţările occidentale se pare că acest segment de produse formează o noua nișă de piaţă şi creează cerere potenţială, atât dinspre piaţa de SLR tradiţionale, cât și dinspre segmentul compact.

Electronicele de larg consum – O piaţă TV

Pe ansamblu, performanţa stabilă a întregului sector se datorează evoluţiei pozitive în cadrul pieţei Flat TV . Piaţa a ajuns în T3 2010 la o valoare de 59 milioane de euro. Tehnologia Flat TV continuă să crească în importanţă pe piaţă, înregistrând un salt de 12% în T3 2010 faţă de T3 2009. Televizoarele cu ecran plat mediu (32") încă reprezintă aproape jumătate din totalul vânzărilor LCD de pe piaţă. Cu toate acestea, ritmul de creştere este mai lent pentru acest segment, comparativ cu TV de 22 – 23", a căror cotă in unităţi LCD a crescut la aproape un sfert în T3 2010. Tendinţa arată că preferinţa consumatorilor este orientată spre achiziţionarea unui LCD ca al doilea televizor, reducând achiziţiile pentru cealaltă opţiune – CRT de 21". 
Electrocasnicele mici,  în scădere

Piaţa românească a electrocasnicelor mici a continuat să scadă cu 3,8% comparativ cu aceeaşi perioadă (ianuarie-septembrie) din 2009. În plus, această piaţă arată o scădere de 4,1% în T3 2010 comparativ cu T3 2009, ajungând la 19 milioane de euro.

Trimestrul 3 a fost cel mai bun trimestru pentru categoria fiarelor de călcat, a aparatelor electrice de ras și epilat, a aspiratoarelor, a maşinilor de tuns  şi a aparatelor de preparat băuturi calde, dar numai ultimele două pieţe menţionate au crescut comparativ cu T3 2009. Noua tehnologie intens promovată este foarte bine primită în rândul consumatorilor români, cum ar fi  tipurile de expresoare care folosesc capsule şi aspiratoarele robot.

Piaţa electrocasnicele mari, susţinută de maşinile de spălat şi frigidere

Piaţa românească a electrocasnicelor mari este condusă de două produse importante, reprezentând aproape două treimi din toate vânzările de pe această piaţă – maşinile de spălat şi frigiderele. În special pentru aceste două produse, creşterea în T3 faţă de T2 a fost cu 10 puncte procentuale mai mare în 2010 decât în 2009, demonstrând o dinamică puternică pentru acest trimestru şi creând astfel premisele pentru stabilizarea pieţei în  următoarele trimestre.

IT, scădere de 8,4% în al treilea trimestru

Analizând valoarea vânzărilor de pe acest sector, observăm că a avut loc o scădere de 8,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, piața de IT ajungând la 79 de milioane euro. Notebook-urile, care reprezintă două treimi din acest sector, au înregistrat o performanţă pozitivă. Pe de altă parte, calculatoarele desktop şi monitoarele au înregistrat o scădere comparativ cu anul trecut. Programul guvernamental – Euro200 – a încurajat consumatorul să se concentreze asupra produselor IT, mai ales în timpul vacanţei de vară, dar efectele negative ale creşterii TVA au însemnat că vânzările au fost mai mici decât ar fi fost de aşteptat.

Telecom, smartphone-urile câștigă cotă de piaţă

Piaţa telecomunicaţiilor a avut o scădere de două cifre, de 32,8% şi a avut o valoare de 41 milioane euro în al treilea trimestru din 2010. Analizând tendinţele în acest sector, putem vedea că smartphone-urile câştigă continuu cotă de piaţă în faţa telefoanelor mobile. Acest aspect, dublat de faptul că preţul mediu al acestora este în scădere vertiginoasă, duce la scăderea importantă a valorii vânzărilor.

SURSA:
Gfk