Ministrul Daea a mai vorbit și despre subvențiile APIA și când vor fi primite ele de către fermieri.

Porci santinelă vor fi aduși în gospodăriile afectate de pesta porcină. Petre Daea a precizat că de la 1 octombrie crescătorii vor primi animale care vor fi ținute sub supraveghere pentru a testa dacă virusul a fost eradicat.

„De luni începem și introducem porcii santinelă. După 45 de zile vedem care este situația și în urma analizelor care vor fi făcute de către Direcția Sanitar Veterinară, reluăm activitatea. (…) Vom urmări atent condițiile sanitar veterinare”, a spus ministrul Agriculturii.

Întrebat de subvențiile APIA, Petre Daea a afirmat că fermierii vor primi o mare parte din bani începând cu jumătatea lunii octombrie.

„Pe data de 16, în minutul 1 la cumpăna nopții, va începe alimentarea conturilor la fermieri cu sumele cuvenite. Am reușit și în acest an, printr-o justificare corectă la Comisia Europeană, să dăm fermierilor din România subvenția în procent de 70% din plata respectivă.”

Ministrul Agriculturii s-a aflat sâmbătă la Valea lui Mihai, la Festivalul Nucilor. Petre Daea a fost întâmpinat de localnici cu nuci, legume și fructe și magiun.