Intrarea Franţei într-un nou lockdown, care ar fi cel de-al treilea, nu este exclusă de autorităţi în cazul agravării situaţiei epidemice, a avertizat ministrul sănătăţii, Olivier Véran, într-un interviu oferit publicaţiei Journal du Dimanche.

Interviul a fost oferit cu ocazia lansării campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 pe teritoriul francez, transmite duminică AFP.

”Monitorizăm situaţia din oră în oră”

„Nu excludem măsurile care pot fi necesare pentru protejarea populaţiei. Acest lucru nu înseamnă că am luat deja o hotărâre, însă continuăm să monitorizăm situaţia din oră în oră”, a declarat ministrul francez.

Autorităţile franceze se tem de un al treilea val pandemic care s-ar putea produce în săptămânile următoare, după sărbătorile de sfârşit de an, mai ales că virusul continuă să se răspândească rapid, cu o medie de peste 10.000 de cazuri de infectare detectate pe zi.

„Obiectivul de 5.000 (de cazuri de infectare pe zi) se îndepărtează. Iar presiunea asupra sistemului de sănătate rămâne puternică, cu 1.500 de spitalizări pe zi, presiune care a scăzut foarte puţin în cazul unităţilor de terapie intensivă”, a notat ministrul care s-a declarat gata să ia „măsurile necesare dacă situaţia se va agrava”.

”Situaţia este deja îngrijorătoare”

Situaţia este deja îngrijorătoare în „Grand Est, în Bourgogne-Franche-Comté (centru-est) şi în departamentul Alpes-Maritimes (sud-est), începând cu Nisa, cu o creştere a incidenţei în cazul persoanelor în vârstă din anumite zone rurale”, conform oficialului francez.

Mai mulţi primari din estul Franţei, printre care şi cel din Reims, solicită de mai multe zile „reînchiderea anumitor zone sau chiar un lockdown la nivel naţional”, mai notează AFP.

Franţa înregistra în ziua de Crăciun 20.262 de noi cazuri de coronavirus şi 159 de noi decese legate COVID-19 în spitale, raportate în  24 de ore, conform datelor publicate de Ministerul Sănătăţii de la Paris, în contextul temerilor tot mai mari privind un alt val de infectări.

Numărul total de cazuri de COVID-19 confirmate în Franţa ajunsese pe 25 decembrie la 2.547.771, în timp ce bilanţul deceselor este de 62.427, al şaptelea cel mai ridicat din lume.