Băncile din România şi-au schimbat recent politica în privinţa avansului necesar pentru accesarea creditelor ipotecare, ca urmare a modificărilor legislative din ultimul an. În plus, piaţa locală de credite ipotecare a fost influenţată şi de incertitudinile privind programul Prima Casă. Cu toate acestea, analizând evoluţia economiei şi a pieţelor imobiliare, reprezentanţii OTP Bank România sunt de părere că, pe termen mediu şi lung, piaţă creditelor ipotecare va avea o evoluţie pozitivă. 

'Economia României se află într-un nou ciclu de expansiune, înregistrând o creştere puternică a PIB-lui, în timp ce vulnerabilitatea să externă s-a redus considerabil, de la criză financiară din 2008. În acelaşi timp, salariile medii indică tendinţe de creştere, care, împreună cu corecţiile anterioare ale preţurilor din pieţele imobiliare, reuşesc să facă mai accesibilă achiziţia de noi imobile pentru persoanele fizice. În plus, datele la nivelul Uniunii Europene, cu privire la condiţiile de locuit, relevă necesitatea unor noi locuinţe în România. Aşadar, din punctul nostru de vedere, aceşti factori ar putea asigura o baza solidă pentru o dezvoltare durabilă a pieţei creditelor ipotecare', a declarat Laszlo Diosi, CEO OTP Bank România, conform Agerpres.

'Creditele ipotecare de la OTP Bank România reprezintă una dintre cele mai bune opţiuni de pe piaţă pentru clienţii care doresc să îşi achiziţioneze o locuinţa sau să îşi refinanţeze creditele în condiţii mai avantajoase, în contextul recent marcat de creşteri semnificative ale avansului necesar pentru acest tip de credit. În plus, costurile foarte mici pe care le oferim clienţilor fac oferta noastră să fie şi mai atractivă. În aceste condiţii, vizăm o triplare a creditelor acordate în 2016, faţă de anul precedent. În prima jumătate a anului 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, OTP Bank România a înregistrat o creştere cu 70% a volumului creditelor ipotecare acordate', a declarat Gabor Ljubicic, director general adjunct, Divizia Retail, OTP Bank România. 

OTP Bank România, subsidiară a OTP Bank, oferă servicii financiare universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia, pentru 13 milioane de clienţi, prin intermediul unei reţele teritoriale de aproape 1.500 de unităţi, ATM-uri şi canale electronice.