Unele specificaţii tehnice afişate de producătorii de telefoane mobile sunt mai mult decât optimiste, arată studiul realizat de un site specializat. Astfel, măsurătorile realizate de producători, în ceea ce privește autonomia dispozitivelor GSM, sunt făcute în condiții ideale, de laborator, caracteristicile prezentate fiind departe de cele reale.

Iar problema a devenit stringentă odată cu creşterea numărului de aplicaţii pe care oamenii le folosesc şi, drept urmare, a timpului pe care aceştia îl petrec pe smartphone-urile lor. Specialiştii au testat peste 400 de dispozitive GSM folosind un script web personalizat care imită utilizarea aparatului în viaţa reală la o rată medie de luminozitate a ecranului.

Aceste durate de utilizare sunt cu mult sub cele pe care producătorii de telefoane le utilizează pentru a-şi comercializa telefoanele şi, de asemenea, sub cele măsurate în mod continuu (de exemplu, redarea unui videoclip foarte lung).

Performerele autonomiei

Într-un top trei al autonomiei se află Motorola Moto G7 Power, după ce bateria sa a rezistat 20 de ore. Şi asta în contextul în care Motorola susţine în specificaţiile oficiale că aparatul este ”treaz” trei zile cu o singură încărcare.

Urmează Xiaomi Mi Max 2,  cu un timp de utilizare de aproape 17,5 ore. Oarecum la fel ca şi în cazul Motorola, Xiaomi promite în specificaţiile oficiale că bateria ţine două zile.

Pe ultimul loc al podiumului s-a aflat LG X Power, a cărui baterie a durat mai mult de 15 ore. Asta în timp ce pe site-ul oficial LG dă asigurări că dacă alegeţi acest telefon nu aveţi nevoie şi de o baterie externă pentru că telefonul ”asigură destulă autonomie în orice circumstanţe”.

Apple nu apare în top 30

În top zece al autonomiei telefoanelor mobile aflate pe piaţă se mai află Motorola Moto E5 Pus (15 ore şi 8 minute), BLU Studio Energy (14 ore şi 53 minute), Huawei Mate 20 (14 ore şi 26 minute), Asus ROG Phone ll (14 ore şi 11 minute), Motorila Moto 2 Play Droid (13 ore şi 43 minute) şi Xiaomi Redmi 35 (13 ore şi 39 minute).

Pe ultimul loc în acest top zece se află Samsung Galaxy J7 (13 ore şi 25 minute). Trebuie spus că în acest clasament primul produs Apple este după locul 30.

Este vorba de terminalul iPad Pro 11-inch, care a demonstrat o autonomie de 11 ore şi 40 de minute. În fine, pe ultimele locuri ale topului se află HTC One X (3 ore şi 36 minute), Sony Vaio Tap (3 ore şi 13 minute) şi Palm Phone (2 ore şi 39 minute).

Îți poți verifica performanțele telefonului, testate în condiții reale, AICI.