Premierul Ludovic Orban a anunţat luni că ia în calcul introducerea restricţiilor de circulaţie pe timpul nopţii. Decizia ar urma să fie luată din cauza petrecerilor la care participă foarte mulți tineri.

Totodat, întrebat de jurnalişti despre restricţiile care s-ar putea introduce pe timp de noapte, premierul a răspuns că încă așteaptă să vadă efectele acestora în alte țări europene.

„Să vedem efectele în alte țări. Ne gândim la această măsura din cauza petrecerilor din timpul nopții”, a spus Orban.

În același timp, premierul a mai precizat că, în funcție de efectul măsurilor luate până acum se va decide dacă este mai sunt necesare alte restricții. El a mai adăugat faptul că a fost crescută capacitatea secțiilor ATI, iar tot mai multe spitale din Capitală au devenit spitale de COVID. 

„Vrem sa vedem efectul masurilor care au fost dispuse. In functie de analiza rezultatelor vom decide daca este necesar sa adoptam alte masuri. Am crescut capacitatea sectiilor ATI, în Bucuresti spitalul colentina redevine spital covid, spitalul Malaxa va deveni spital in care se trateaza pacientii cu covid.

Ne gandim la noi solutii pentru a creste capacitatea de tratare. Incercam sa ne adaptam la orice situatie care apare. „, a spus Ludovic Orban.

Aceste persoane nu trebuie să poarte mască

Totodată, premierul Ludovic Orban a clarificat o chestiune la care multe persoane așteptau un răspuns. Având în vedere faptul că  masca de protecțiie a devenit obligatorie în aer liber în tot mai multe orașe și județe, există o serie de motive pentru care oamenii o pot da jos.

Astfel, cei care stau la terase și mănâncă sau fumează își pot da măștile jos, iar premierul Ludovic Orban a explicat că inclusiv persoanele care aleargă nu trebuie neapărat să respecte această regulă.

„Am înțeles de la cei care aleargă că le este greu, nici ei nu trebuie să poarte mască„, a adăugat Orban.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin