Noul tip de coronavirus este de zece ori mai letal decât virusul responsabil de gripa de tip A (H1N1) apărută la sfârşitul lui martie 2019 în Mexic, au indicat luni autorităţile sanitare mondiale, care fac apel la o ieşire din izolare „lentă”.

„Datele adunate de la mai multe ţări ne oferă o imagine mai clară a acestui virus, a comportamentului lui, a manierei în care poate fi oprit. Ştim că Covid-19 se răspândeşte rapid şi ştim că este letal: de zece ori mai mult decât virusul responsabil de pandemia de gripă din 2009”, a declarat directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cursul unei conferinţe de presă virtuale de la Geneva.

Între 2009 şi 2010, grupa de tip A (H1N1) a provocat moartea a 18.500 de persoane. Totuşi, revista medicală The Lacet estimează că bilanţul s-a situat mai mult între 151.700 şi 575.400 de victime. OMS a afirmat că un vaccin este necesar pentru a întrerupe total transmiterea de COVID-19 în lume.