OMS anunță compensaţii pentru cei care au suferit reacţii adverse grave la vaccinuri
Sursă: INQUAM Photos, Cornel Putan
OMS vine în ajutorul persoanelor care au suferit reacții adverse grave ale vaccinului anti-covid. Mai exact, este vorba despre un nou programa care ar urma să fie valabil pentru persoanele din cele mai sărace țări ale lumii.
Potrivit EFE, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni un program prin care o persoană care a fost vaccinată împotriva COVID-19 – din grupul celor 92 de ţări cele mai sărace ale lumii – şi care a suferit efecte adverse grave, să poată fi astfel compensată, relatează Agerpres.
Potrivit sursei citate, noul program vizează persoanele care au primit un vaccin prin platforma COVAX, creată de OMS şi de alte entităţi pentru a garanta un acces echitabil la aceste tratamente în ţările cu venituri medii şi mici.
De menționat este faptul că toate vaccinurile distribuite ca parte a acestui program au trecut etapele proprii de dezvoltare ale unui vaccin care îi garantează eficienţa, securitatea şi calitatea. Totuşi, toate aceste medicamente, inclusiv vaccinurile care au fost aprobate ca uz general, pot provoca în cazuri rare efecte adverse grave, a anunţat OMS într-un comunicat.
Cine sunt cei vizați
Peste 190 de ţări participă la COVAX. Dintre acestea, 92 de ţări cu venituri mici au fost selectate să primească vaccinuri finanţate de platformă.
Programul de acordare de compensaţii anunţat luni se aplică doar acestor ţări, a anunţat OMS, care a vorbit și despre obiectul noului program.
„Este vorba de primul şi unicul mecanism de acordare de compensaţii pentru daune provocate de vaccinuri care operează la scară internaţională”, a precizat OMS.
În ceea ce privește obiectivul noului progra, acesta este de a oferi acestui grup de ţări o procedură rapidă, justă şi transparentă pentru a primi compensaţii în cazurile „rare şi la efecte adverse grave, asociate distribuirii de vaccinuri prin COVAX până la 30 iunie 2022”.
În acest fel, persoanele afectate nu vor fi nevoite să recurgă la tribunale şi să iniţieze procese ce pot fi lungi şi costisitoare.
De menționat este faptul că, șa cele aproximativ 208 milioane de doze vaccin administrate în diferite ţări nu s-au raportat deocamdată cazuri de efecte adverse foarte grave. În rare ocazii s-a observat o reacţie adversă la pacienţi cu antecedente de alergii, 4 sau 5 cazuri la un milion de persoane care au primit vaccinul Pfizer, sau 2 – 3 cazuri la un milion la vaccinurile de la Moderna, potrivit statisticilor realizate de SUA.
Sursă foto: INQUAM Photos, Cornel Putan
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





