Din emisiunea de obligaţiuni pe trei ani de azi a Ministerului de Finanţe s-a vândut doar o treime. Mai exact, statul a obţinut 302 milioane lei, adică 35,5% din valoarea programată de 850 milioane lei.

Randamentul mediu al emisiunii este de 10,25%, sub valoarea licitaţiei precedente, care a fost de 10,98%. Acel moment a fost la 16 iulie, când Finanţele au vândut titluri de 633 milioane de lei, mai puţin decât valoarea programată, de 750 de milioane de lei, la un randament mediu de 10,98%.

Luna aceasta, ministerul a mai luat din piaţă 1,2 miliarde lei, prin vânzarea de certificate la un an. Licitaţia a fost pe 10 august şi s-a încheiat cu o cerere aproape dublă din piaţă. Randamentul mediu a fost de 10,42%.

Finanţele au atras, în acest an, 51,2 miliarde lei prin vânzarea de titluri de stat, suma împrumutată fiind de circa zece ori mai mare faţă de intervalul similar din 2008, când emisiunile au totalizat 5,06 miliarde lei. Comparativ cu suma împrumutată pe întreg anul trecut, de 12,5 miliarde lei, valoarea titlurilor emise, până în prezent, de Ministerul de Finanţe a crescut de patru ori.