O vedetă va ceda la Asia Express. „Nu mai țin minte nimic. Am făcut atac de panică”
Se anunță momente critice duminică, luni și marți, de la 20:00 pe Antena 1, în cursa Asia Express- Drumul Comorilor. O cunoscută vedetă va ceda în cadrul unei etape, iar momentul va fi unul destul de dificil. Nu este singura care va ajunge într-o situație limită.
Nervii concurenților, adrenalina competiției și emoțiile vor fi duse la extrem, iar vedetele vor ceda rând pe rând în lupta pentru prima imunitate a etapei.
Chiar în timpul unei misiuni de scufundat, Carmen Grebenișan va trece prin momente extrem de dificile:
”Am tras apă în loc de aer. M-am speriat foarte, foarte tare și de acolo nu mai știu ce s-a întâmplat, nu mai țin minte nimic. Nu mai știu cum am ajuns la mal, am făcut atac de panică”. Întrecerea sub apă, contracronometru, nu va fi ușoară pentru niciunul dintre ei, iar proba se va dovedi a fi o adevărată provocare.
Cel mai dur reality-show nu este sinonim cu zona de confort, iar după o primă etapă obositoare, cursa nebună de la capătul pământului le va pune vedetelor la încercare voința și puterea de a continua.
„Nu mai puteam!”
”E greu tare să te adaptezi, nu mai îmi găsesc resursele. Nici nu mănânc, nici nu dorm, fug toată ziua, car 20 de kilograme în spate, nu am telefon și nu am bani. Nu am făcut ceva mai greu decât asta vreodată. Asia Espress e o luptă pshică!”, e de părere Speak.
Duminică seară, ecuația cursei va fi complicată de câțiva factori, iar vremea, dar și cerințele transmise prin stații de către Gina Pistol le vor da concurenților planurile peste cap. Autostopul se va transforma într-o misiune aproape imposibilă, iar dorința de a trece primii linia de sosire îi va face pe mulți dintre ei să încerce să își depășească limitele.
”Nu mai puteam. Nu eram în stare să citim despre ce este vorba în misiune!”, va spune Sorin Bontea epuizat.
Cea de-a doua etapă din Filipine continuă în aceeași formulă de 9 echipe. Doar Alex Velea și Mario Fresh, echipă salvată de ancora verde, sunt cei care vor parcurge traseul cu un handicap, iar despre ce este vorba telespectatorii vor afla curând. Vedetele se vor întrece spre punctul final de control în lupta pentru cea mai râvnită miză, imunitatea, însă prin ce provocări vor avea de trecut până atunci, cei din fața micilor ecrane pot vedea duminică, luni și marți, de la 20:00, pe Antena 1, la Asia Express- Drumul Comorilor.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




