O navă de patrulare greacă, lovită în Marea Egee de un vas al marinei turce. Care au fost pagubele

O navă de patrulare greacă, lovită în Marea Egee de un vas al marinei turce. Care au fost pagubele

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 13 iunie 2021, 13:00

Paza de coastă a Greciei a informat că, în urmă cu o zi înainte de întâlnirea de la Bruxelles dintre premierul grec şi preşedintele turc, una din navele sale de patrulare a fost lovită uşor de un vas de patrulare al marinei turce.

O navă de patrulare greacă, lovită în Marea Egee de un vas al marinei turce. Care au fost pagubele?

Cu o zi înainte de întâlnirea de la Bruxelles dintre premierul grec Kyriakos Mitsotakis şi preşedintele turc Recep Tayip Erdogan, paza de coastă a Greciei a informat că una din navele sale de patrulare responsabilă cu reperarea migranţilor în Marea Egee a fost lovită uşor duminică de un vas de patrulare al marinei turce

„Duminică devreme, la est de insula Lesbos, o navă de patrulare a gărzii de coastă turce a hărţuit o navă de patrulare a pazei de coastă din Lesbos, provocând pagube uşoare”, a declarat serviciul pazei de coastă elene într-un comunicat.

Totodată, paza de coastă a Greciei a subliniat că nimeni nu a fost rănit, potrivit informațiilor transmise de afp.com

Acest gen de confruntare se produce frecvent în cursul patrulărilor

De asemenea, sursa menționată amintește că acest gen de confruntare se produce frecvent în cursul patrulărilor în Marea Egee pentru reperarea migranţilor care încearcă traversarea spre Lesbos.

Grecia a acuzat în aprilie Turcia de „provocarea unei escaladări” a tensiunilor în această zonă prin manevre ‘periculoase’ şi asistenţă ilegală pentru ambarcaţiunile de migranţi.

Atena cere în mod constant Ankarei să respecte acordurile cu Uniunea Europeană şi să supravegheze mai bine coastele Turciei pentru a împiedica plecările, şi să preia solicitanţii de azil cărora le-au fost refuzate cererile.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis are programată o întâlnire luni, la Bruxelles, cu preşedintele turc Recep Tayip Erdogan, în marja summitului NATO.

Sursă foto: Dreamstime

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.