Potrivit ultimelor informații transmise de Federația Sindicatelor ANP, comisarul șef de poliție penitenciară Dan Halchin, în vârstă de 42 de ani, actualul director al Penitenciarului Arad, a fost promovat pe data de 1 aprilie, în urma examenului organizat de Ministerul Justiției în perioada 29-30 martie 2021.

Potrivit sursei citate, ofițerul de poliție penitenciară a obținut nota 8.10, devenind astfel director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Au existat mai mulți concurenți în cadrul examenului. Aceștia au fost Dan HALCHIN (director Penitenciarul Arad), Cătălin LUNCAȘU (director BAGR), Geo BURCU (director DPCT), Georgică ALEXEEV (director Penitenciarul Timișoara).

În ceea ce privește organizarea examenului, potrivit sursei citate, au existat două probe. Prima a fost interviul în cadrul căruia se prezintă și proiectul managerial referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere.

Cea de a doua probă a fost una practică și a avut ca scop evaluarea aptitudinilor manageriale, care constă în rezolvarea unei activități, a unei situații sau a unei succesiuni de activități ori situații întâlnite în mod curent sau care pot apărea în exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere.

Atribuțiile unui director general al ANP

Atribuțiile postului de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sunt mult mai vaste. În primul rând, acesta conduce întreaga activitate a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor și o reprezintă în raporturile cu Ministerul Justiției și cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, cu alte autorități, instituții publice și organizații centrale și locale, precum și cu persoane juridice și fizice din țară și din străinătate, în limita competențelor stabilite de ministerul justiției.

Totodată, directorul general este cel care emite decizii şi instrucţiuni în domeniul de activitate, precum și decizii şi instrucţiuni cu caracter normativ, pentru aplicarea în mod unitar în sistemul administrației penitenciare, a prevederilor privind obiectivele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

În același timp, acesta mai îndeplinește calitatea de ordonator secundar de credite, calitate care poate fi delegată în condițiile legii.

În ceea ce privește rezultatele obținue, potrivit sursei citate, toți candidații nemulțumiți pot contesta o notă, sau ambele, în termen de două zile după afișarea rezultatelor.

Comisia de Contestații analizează cererile și înregistrările audio-video a problemlor susținute de candidați, în termen de trei zile. În cazul în care au fost făcute erori, sau s-a găsit o soluționare diferită, contestația va fi admisă.