Numire importantă în Ministerul Economiei! Claudiu Năsui a anunțat un nou secretar de stat

Numire importantă în Ministerul Economiei! Claudiu Năsui a anunțat un nou secretar de stat
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 14 ianuarie 2021, 19:34

Numire importantă în Ministerul Economiei! Noul șef al portofoliului, Claudiu Năsui, a anunțat instalarea unui nou secretar de stat. S-a aflat și cu ce se va ocupa aceasta.

Numire importantă în Ministerul Economiei! Noul șef al portofoliului, Claudiu Năsui, a anunțat instalarea unui nou secretar de stat. S-a aflat și cu ce se va ocupa aceasta.

Secretar de stat nou la Ministerul Economiei

Ministerul Economiei va avea un nou secretar de stat care se va ocupa de debirocratizare în România. Este vorba despre Valentina Saygo. Anunțul a fost făcut chiar de către ministrul de resort, Claudiu Năsui.

Cine este noul secretar de stat

Claudiu Năsui a spus și cine este noul secretar de stat. „Secretarul de stat care se va ocupa de debirocratizare în România este Valentina Saygo. Valentina este o adevărată luptătoare pentru micul antreprenor.

Ministerul Economiei nu a avut niciodată ca scop să facă debirocratizare. De acum o va avea şi va avea oameni extrem de dedicaţi acestui scop.

Am cunoscut-o pe Valentina odată cu luptele pentru TVA split din Parlament, după care am păstrat legătura pentru mai multe subiecte ce ţineau de Comisia pentru buget-finanţe-bănci. Este expert contabil şi cunoaşte bine şi hăţişul legislativ.

Cunoaşte problemele reale ale întreprinderilor şi, mai ales, susţine acelaşi gen de soluţii pe care îl susţin şi eu: debirocratizare, simplificare şi deschidere către concurenţă. De multe ori statul ne pune beţe în roate atunci când încercăm să întreprindem sau să inovăm.

De aceea, Ministerul Economiei îşi va propune activ să facă un lucru pe care nu l-a făcut niciodată până acum: debirocratizare”, a scris, pe o rețea de socializare ministrul Economiei.

Năsui a mai spus că a început deja procesul de debirocratizare şi că în 2020 a trecut prin Parlament mai multe legi care au simplificat viaţa IMM-urilor.

„Am început deja procesul de debirocratizare. Mulţi ne-au zis că nu avem nicio şansă, dar am demonstrat că se poate. Am trecut mai multe legi anul trecut prin parlament care au simplificat viaţa întreprinderilor mici şi mijlocii şi ONG-urilor.

Este un lucru bine ştiut că eşti doar atât de bun cât este echipa pe care ţi-o formezi, iar din acest motiv mă bucur enorm că Valentina Saygo a acceptat această misiune grea.

Să te lupţi cu obiceiurile împământenite, precum dosarul cu şină, limbajul de lemn sau miile de hârtii inutile, necesită nu doar curaj, ci şi foarte multă expertiză. Sunt convins că Valentina le are pe ambele. Valentina, bine ai venit în echipă!”, a mai notat Năsui.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.