Nu s-a mai făcut așa ceva în România. Suntem printre cei mai buni din Europa. E un real succes
Nu s-a mai făcut așa ceva în România. Suntem printre cei mai buni din Europa. E un real succes. Premierul Ludovic Orban este mândru de ce a reușit Guvernul său în ultimele luni.
Acesta susține că ”economia din România este printre economiile care se află într-una dintre cele mai bune situaţii la nivel european”, dar și că investiţiile publice, producţia industrială şi numărul de angajaţi cu contract de muncă au crescut şi se înregistrează ”trenduri de creştere” în aproape toate sectoarele economice.
”În ceea ce priveşte economia, am veşti bune. Investiţiile publice în România au fost cele mai mari investiţii din ultimii 10 ani, pe primele nouă luni am depăşit investiţiile totale de pe anul 2016-2017 şi dintre ţările europene suntem singura ţară în care investiţiile publice au avut o influenţă pozitivă în cadrul Produsului Intern Brut, adică singura ţară care a crescut investiţiile cu adevărat în perioadă de criză economică generată de pandemie”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Slobozia, informează News.ro.
El a precizat că există o ”creştere constantă” a producţiei industriale în ultimele patru luni, iar şi în privinţa încasărilor la buget în ultimele trei luni, faţă de perioada similară a anului 2019.
Salariu mediu net a crescut
Acesta a mai punctat și faptul că salariul mediu net calculat pentru luna august a acestui an este cu 7,5% mai mare faţă de luna august a anului 2019, iar şomajul a scăzut.
”La data de 1 octombrie, sunt cu 20.000 mai mulţi angajaţi cu contract de muncă de cât la data de 1 ianuarie 2020, înainte de debutul pandemiei”, a afirmat Orban.
O excepție este segmentul HoReCa
Premierul a precizat că, exceptând domeniul HoReCa, companiile din celelalte domenii înregistrează ”trenduri de creştere evidente”, iar Guvernul pregăteşte măsuri care să accelereze creşterea economică în industrie, agricultură, prin despăgubiri pentru fermierii ale căror culturi au fost afectate de secetă.
”Pregătim o schemă de tipul IMM Invest pentru companiile din agricultură. Ne-am propus să finalizăm până la data de 1 decembrie, dacă nu şi mai repede, toate plăţile la hectar care sunt acordate din fondurile Uniunii Europene. Tot pe zona agricolă avem un program cum nu a mai existat în România de refacere a infrastructurii de irigaţii, de combatere a deşertificării cu o valoare prevăzută de 6,5 miliarde de euro”, a mai declarat primul ministru.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





