Nu îți trebuie facultate și nici experiență! Te angajează imediat, chiar în aceste zile. Trebuie doar să aplici

Nu îți trebuie facultate și nici experiență! Te angajează imediat, chiar în aceste zile. Trebuie doar să aplici

Sursă foto: pixabay

Publicat de Leonard Bădilă la 9 decembrie 2020, 21:35

Nu îți trebuie facultate și nici experiență! Te angajează imediat, chiar înainte de sărbători. După ce a crescut oferta de joburi, sunt disponibile peste 5.000 de locuri de muncă în următoarele domenii.

Conform unui comunicat, crește oferta de joburi înainte de sărbători. Peste 5.000 de joburi de curieri, promoteri, lucrători comerciali, cofetari sau șoferi sunt disponibile pe eJobs.ro

Sfârșitul anului vine cu vești bune pentru candidații care vor să lucreze în retail, curierat, e-commerce sau în industria alimentară în condițiile în care numărul de joburi a crescut pe măsură ce se apropie sărbătorile de iarnă, iar activitatea angajatorilor din aceste domenii s-a intensificat.

Astfel, peste 5.000 de poziții sunt deschise în acest moment pentru curieri, promoteri, lucrători comerciali, cofetari sau șoferi. Joburile se adresează atât candidaților aflați la început de carieră, cât și celor cu experiență și inclusiv candidaților din segmentul de vârstă 45+, aceștia din urmă fiind și cei care au avut cele mai mari dificultăți anul acesta în găsirea unui loc de muncă.

Vedem cum începe să crească numărul de locuri de muncă

„În fiecare an, începând cu luna noiembrie, vedem cum începe să crească numărul de locuri de muncă pentru aceste poziții. Angajatorii recrutează pentru vârfurile de comenzi și de trafic aferente campaniilor de Black Friday și, mai apoi, pentru cele din luna decembrie, când toată lumea se pregătește de sărbători. Se pare că nici anul acesta nu a făcut excepție de la regulă. Singura schimbare este legată de o scădere puternică a numărului de joburi destinate animatorilor pentru că au dispărut petrecerile de Crăciun, petrecerile pentru copii, evenimentele corporate și așa mai departe. În anii trecuți, vedeam o explozie a cererii pentru animatori. Nu mai este cazul acum”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Cele mai joburi se adresează șoferilor, curierilor și celor care vor să lucreze pe alte poziții în transport și logistică – manipulant marfă, dispecer ori stivuitorist. Aproape 1.000 de poziții sunt deschise pentru lucrători comerciali și casieri și câteva sute pentru brutari, cofetari și patiseri. Cei care vor să lucreze ca promoteri sau merchandiseri au peste 600 de opțiuni în acest moment.

Finalul anului rămâne activ și pentru candidați, în condițiile în care prima săptămână a lunii decembrie a adus peste 200.000 de aplicări. Acestea s-au adăugat celor mai mult de 1,1 milioane de aplicări înregistrate în luna noiembrie. În plus, joburile din vânzări și din  transport / logistică sunt cele mai căutate de candidați pe tot parcursul anului, nu doar acum. ”Sunt foarte mulți tineri și candidați care au peste 45 de ani și care profită de această perioadă în care crește numărul oportunităților de angajare, chiar dacă, în unele cazuri vorbim de joburi temporare”, explică Bogdan Badea.

În acest moment, mai mult de 14.000 de locuri de muncă pentru România și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.