În esenţă, aceasta este provocarea la care trebuie să răspundă noua Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România („noua Lege a sănătăţii“), al cărei proiect a fost supus dezbaterii publice în iulie 2012 şi va fi, în curând, fie dezbătut în Parlament, fie asumat de Guvern, fiind preconizat să intre în vigoare la începutul lui 2013.

Prin amploarea reformei adoptate, noua Lege a sănătăţii ar putea constitui, alături de noul Cod civil, una dintre cele mai importante legi organice emise în ultimii 23 de ani. Desigur, pentru a putea fi astfel calificată, ea ar trebui însoţită de legislaţie complementară şi secundară, astfel încât să constituie un pachet legislativ coerent, funcţional şi eficient. Proiectul de lege conţine reguli şi principii inovatoare, având ca scop, printre altele, modificarea substanţială a sistemului de asigurări de sănătate, creşterea bazei de colectare a fondului de asigurări şi reorganizarea spitalelor.

Detalii importante şi instrumentele legale de implementare

În forma curentă, noua Lege se prezintă ca un ansamblu de reguli generale, menit să schimbe conceptele existente în sistemul sanitar şi în asigurările de sănătate din România. Din dubla perspectivă a avocatului şi a potenţialului beneficiar al efectelor acestui act normativ, observăm însă că elemente esenţiale pentru funcţionarea noului sistem şi asigurarea accesului real al pacienţilor la serviciile medicale şi medicaţia corespunzătoare sunt lăsate pentru a fi ulterior reglementate, prin legi separate sau prin legislaţia secundară.

Aflată la foarte puţin timp înainte de dezbaterea în Parlament şi adoptare, noua Lege a sănătăţii nu prevede conţinutul efectiv al pachetului de bază al serviciilor medicale ce vor fi acordate pacienţilor asiguraţi, regulile şi criteriile de evaluare a tehnologiei medicale, instrumentele legale efective prin care spitalele se vor putea organiza şi funcţiona în formele reglementate sau detaliile de funcţionare ale circuitului ANRAOS-asigurător-furnizor de medicamente şi dispozitive medicale-furnizor de servicii de sănătate-pacient. Cu excepţia unei simple menţiuni în sensul că acestea urmează să fie finanţate de la bugetul de stat, proiectul de lege nu clarifică situaţia şi funcţionarea programelor naţionale de sănătate, prin care se asigură prevenirea şi tratamentul principalelor boli cu consecinţe grave asupra sănătăţii populaţiei.

În plus, în circumstanţele în care un pacient român beneficiază de o sumă medie de circa 200 euro pe an pentru sănătate, iar nivelul contribuţiilor sociale de sănătate va rămâne acelaşi, este chestionabil, din punct de vedere obiectiv, în ce măsură noul sistem, inclusiv asigurările de sănătate complementare şi facultative, vor putea asigura funcţionarea adecvată a necesităţilor medicale, şi nu vor muta pur şi simplu deficitul de la bugetul de stat la entităţile private.

Un pariu pentru viitor

În lumina celor de mai sus, se pare că Noua Lege a Sănătăţii nu poate modifica per se paradigma sistemului medical actual, ci poate doar crea premisele în acest sens. În opinia noastră, adevărata muncă de concepţie şi reglementare nu se sfârşeşte odată cu depunerea Legii sănătăţii la Parlament, ci de acum începe; în caz contrar, principiile ambiţioase ale noii Legi a sănătăţii vor rămâne inoperante.

Autorităţile, împreună cu toate entităţile implicate şi cu ajutorul unor consultanţi profesionişti din domeniile sănătăţii, economic, al asigurărilor şi dreptului, ar trebui să identifice şi să reglementeze cât mai rapid mecanismele şi instrumentele de implementare şi operare necesare, astfel încât pariul cu sănătatea să poată fi câștigat. Nu în ultimul rând, factorii de decizie trebuie să înţeleagă şi să dovedească obiectiv faptul că sănătatea nu mai poate fi considerată o cheltuială obişnuită, ci una dintre principalele investiţii făcute pentru oameni.

Dominic Morega este managing associate în cadrul casei de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii