“Înțeleg că există dorința, în ultima vreme, a transferului unor obiective dificil de administrat, către Primăria Capitalei. Eu sunt absolut deschis să administrez cât mai multe lucruri care privesc calitatea vieții bucureștenilor, doar să fie asigurată finanțarea către Primăria Municipiului București pentru asta. Dacă cineva nu se poate ocupa de aceste proiecte și instituții din Capitală, atunci eu declar că vreau să le administrez împreună cu echipa Primăriei, cu condiția să ni se asigure banii necesari”, a scris Nicușor Dan pe Facebook după ultimele decizii luate în Consiliul Local al Sectorului 1.

Decizia lui Nicușor Dan, după votul din Sectorul 1

Clotilde Armand a vorbit, într-o postare pe Facebook, despre cele patru spitale care nu vor mai fi adminstrate de Primăria Sectorului 1, după votul din Consiliul Local.

Edilul a precizat, printr-o postare pe pagina personală de Facebook, că informația conform căreia a tăiat finanțarea este falsă și că, de fapt, ele au trecut în administrarea Consiliului General al Municipiului București ca urmare a unei decizii a Curții de Conturi.

”Circulă de aseară (pe mai multe posturi de televiziune conduse de turnători sau fugari deveniți milionari după ce au jefuit Statul Român) o informație falsă despre ședința de Consiliu Local din Sectorul 1. Știu, a fost un adevărat festival al calomniei. Așa se întâmplă atunci când USL trăiește și ai curajul să te lupți cu el. Semn bun! Multă lume este revoltată auzind știrea cum că eu am tăiat finanțarea de la 4 spitale din București. Fals, fals, fals!

Nu s-a tăiat nimic. În ședința de ieri s-au trecut 4 spitale din administrarea Sectorului 1 în administrarea Consiliului General al Municipiului București. Știți de ce? Pentru că există o decizie a Curții de Conturi care ne spune asta.

Și pentru cei care lansează aceste știri false în spațiul public le demonstrez cu legislația în față că sunt niște mincinoși:

– Consiliul Local al Sectorului 1 a hotărât în data de 29.10.2010 trecerea celor 4 spitale din administrarea Sectorului 1 în administrarea Consiliului General al Municipiului București. Interesant, nu? În urmă cu 11 ani s-a hotărât asta…

– În Hotărârea de Guvern cu nr. 114/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății scrie negru pe alb că aceste unități despre care unii au ales să mintă în spațiul public ”SUNT FINANȚATE INTEGRAL DE STAT”.

Iată o nouă dovadă că politicienii habar n-au despre legislație însă sunt specialiști în calomnii și lansează informații false.

Dar adevărul învinge mereu oricât s-ar strădui unii și alții să spună că nu e așa.

Oameni buni, nu a tăiat nimeni nici o finanțare. Când mai auziți așa ceva în spațiul public vă rog să le arătați asta”, a transmis Clotilde Armand.