Nicușor Dan, despre discuția cu președinele Iohannis: Este preocupat de situaţia în care se află Capitala
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea
Candidatul susţinut de PNL şi USR PLUS la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan și președintele Klaus Iohannis au avut o discuție despre situația în care Bucureștiul se află în prezent.
În acest context, candidatul susţinut de PNL şi USR PLUS la Primăria Capitalei susține că discuția pe care a avut-o cu șeful statului este una „firească”, el precizând că președintele Klaus Iohannis este preocupat de situaţia în care se află Bucureştiul.
„Am fost la Palatul Cotroceni. Comunicatul pe care l-a dat Administraţia Prezidenţială rezumă destul de bine ce s-a întâmplat acolo. Preşedintele este preocupat de situaţia în care se află Bucureştiul şi am discutat de soluţii pentru atragere de fonduri europene, soluţii pentru dezvoltarea economică a oraşului.
După cum ştiţi, preşedintele a fost un primar de mare succes în Sibiu. (…) Eu cred că discuţia aceasta a fost firească în contextul în care oraşul acesta cu resurse uriaşe este în faliment şi multe din serviciile esenţiale pentru viaţa oamenilor sunt la nivelul care sunt”, a spus Nicușor Dan.
Este o preocupare
Totodată, acesta a mai subliniat faptul că este nevoie de o astfel de preocupare având în vedere viitorul economic al întregii țări, dar și probleme poluării cu care Capitala se confruntă de ceva timp.
„Este o preocupare pentru un oraş de care depinde viitorul economic al României şi care din punct de vedere financiar este în faliment, din punctul de vedere al încrederii şi a pieţei financiare şi a mediului investiţional este la cele mai reduse cote din istoria recentă şi în care servicii de bază cum sunt căldura şi apa caldă, cum este traficul, cum este poluarea atmosferică, cum este infrastructura şcolară sunt la pământ”, a mai precizat candidatul la Primăria Capitalei, într-o conferinţă de presă.
El a afirmat că nu a discutat cu şeful statului despre sondajele electorale şi a precizat că a plecat de la Palatul Cotroceni, în acelaşi moment, cu premierul Ludovic Orban, care a participat la întâlnire.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





