Nicolae Ciucă a luat decizia la ceas de seară. Numire deosebit de importantă în Guvern

Sursă: Facebook, Guvernul României

Numirea momentului în Guvern. Nicolae Ciucă a luat decizia chiar acum, la ceas de seară. Pe cine a numit în funcție și ce despre ce domeniu este vorba. Decizia a apărut deja în Monitorul Oficial.

Anunțul momentului de la Guvern. Premierul Nicolae Ciucă a decis numirea lui Valentin-Sorin Costreie, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, în funcția de coordonator naţional în domeniul proprietăţii intelectuale. Decizia a fost publicată marţi seară în Monitorul Oficial.

Sorin Costreie este prorector al Universității București, consilier de stat pe Educație și Cercetare la Guvernul României, profesor la Facultatea de Filosofie a Universității București.

Trebuie menționat faptul că Sorin Costreie s-a numărat printre cei care au fost luați în calcul pentru a ocupa funcția de ministru al Digitalizării, Cercetării și Inovării.

Pe de altă parte, după lungi negocieri, în cele din urmă, PNL a decis să îl nominalizeze pentru această funcție pe fostul ministru al fondurilor europene Marcel Boloș. Ulterior, acesta a confirmat că a acceptat propunerea și speră să țină pasul cu ceea ce va urma.  Fostul ministru a adăugat că își dorește ca toate proiectele din domeniu să fie finalizate și speră că va putea duce aceste lucruri la bun sfârșit.

Marcel Boloș, propunera PNL pentru funcția de ministru al Digitalizării

„Am acceptat această propunere după multe discuţii şi sub rezerva acestei componente tehnice care ţine de digitalizare. Eu vreau ca toate proiectele de digitalizare să fie duse la bun sfârşit, ca atare va fi nevoie şi de expertiza secretarului de stat pentru acest domeniu.

Doar pentru deciziile de natură tehnică pe partea de digitalizare mi-am dorit să am certitudinea că voi avea sprijn şi expertiza necesară din acest domeniu că să putem implementa toate proiectele începute”, a declarat Boloş.

Referitor la competențele sale în domeniul digtalizării, fostul ministru al Proiectelor Europene a mai adăugat că în cazul în care nu va ajunge la rezultatele dorite, se va retrage din funcție. Totodată, el a subliniat faptul că această funcție este pentru el o onoare, dar și o mare responsabilitate

„Pentru mine este o onoare, dar şi o imensă responsabilitate, iar dacă nu am rezultate, mă retrag”, a mai spus el.

Amintim faptul că la momentul actual Marcel Boloş este directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi consilier onorific al prim-ministrului Nicolae Ciucă pentru gestionarea fondurilor europene. Totodată, el a deţinut funcţia de ministru al Fondurilor Europene, în guvernul Ludovic Orban.