Nelu Tătaru, gest fără precedent! Ce a făcut ministrul când nu se aștepta nimeni
Sursă: INQUAM Photos, Alex Nicodim
Vizită surpriză la Vaslui. Nelu Tătaru s-a dus la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui, acolo unde este în derulare o anchetă disciplinară după ce un ambulanţier s-a deplasat cu o autospecială pentru a-şi aduce de pe litoral fiica ce fusese confirmată cu noul coronavirus.
Ministrul Nelu Tătaru a efectut astăzi o vizită total neanunțată la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
Totodată, în acest caz reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.
„În urma apariţiei unor materiale de presă, ne-am autosesizat, fiind deschis un dosar de cercetare penală in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Se pare că adolescenta adusă de pe litoral cu ambulanţa de către tatăl ei a participat anterior la o petrecere de majorat. Ea a fost testată deoarece prezenta simptomatologie specifică pentru COVID-19, dar nu a aşteptat rezultatul testului şi a plecat la mare cu alţi tineri care fuseseră şi ei prezenţi la respectiva petrecere.
Ulterior, fata a fost confirmată cu noul coronavirus, iar cei 29 de adolescenţi care intraseră în contact cu ea şi au plecat la mare au fost aduşi în judeţ cu autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
De asemenea, o parte dintre ei au fost confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 şi internaţi în spitalul suport COVID-19 din Bârlad, iar alţii au fost izolaţi la domiciliu.
Sursă foto: INQUAM/Alex Nicodim
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





