"Dacă noi avem acum 900 milioane lei la Fondul de Garantare şi Astra Asigurări ar fi în situaţie de lichidare va trebui să cheltuim probabil cea mai mare parte din aceste rezerve. Cu Fondul de Garantare avem diverse scenarii şi simulări. Din această perspectivă, avem instrumentele necesare să facem faţă unei situaţii limită, dar, când ne uităm aici, mecanismul de rezoluţie presupune nişte mecanisme preliminare. Noi, astăzi, în cazul Astra, sau în alte cazuri dacă am avea, nu putem să facem nicio intervenţie în afară de supravegherea specială pe care o avem, dacă asta nu reuşeşte – sunt ceva progrese, dar nu aşa cum ne-am fi dorit – dacă asta nu reuşeşte, nu mai avem altă posibilitate decât falimentul", a menţionat Negriţoiu.

Acesta a subliniat că, "în mecanismul de rezoluţie poţi să mai intervii anterior sub diverse forme: vânzarea activelor, totală sau parţială".

"De exemplu, dacă am fi putut să vindem asigurările de viaţă de la Astra separat şi transferarea activelor", a explicat el.

ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială a societăţii Astra în februarie 2014, numind firma de consultanţă KPMG Advisory în calitate de administrator special.

Planul de redresare al Astra întocmit de KPMG Advisory SRL în calitate de Administrator Special a fost aprobat de ASF, pe 7 aprilie 2014, şi prevedea ca măsură principală pentru restabilirea indicatorilor de prudenţialitate majorarea capitalului social cu o sumă de până la 490 milioane lei pe o perioadă estimată iniţial la aproximativ un an. Această măsură este în curs de implementare de către Administratorul Special, urmând să se finalizeze odată cu încheierea perioadei de subscriere pentru cea de-a doua operaţiune de majorare a capitalului social cu suma de 425 milioane lei demarată pe 18 martie 2015.

În prezent, societatea se află în proces de elaborare şi auditare a situaţiilor financiare pentru data de 31 decembrie 2014, ultimele informaţii financiare disponibile fiind cele la 30 septembrie 2014, publicate pe site-ul societăţii. Totodată, Astra face parte din eşantionul reprezentativ de societăţi de asigurare incluse în proiectul lansat de ASF de evaluare independentă a societăţilor de asigurări din România, care vizează evaluarea activelor şi pasivelor societăţilor participante şi efectuarea unui test de stres în sectorul asigurărilor din România şi care este programat a se încheia până la 30 iunie 2015.

AGERPRES